Reportaj in memorie – vizite recicproce

In decursul anilor, „Steagul Rosu” isi facuse trainice legaturi de prietenie cu doua ziare din tot atatea tari socialiste. O relatie apropiata o aveam cu „Glasul Poloniei Mari”, din Poznan – am dat denumirea tradusa a ziarului polonez, si o alta o aveam cu „Fraie Presse” – „Presa Libera” – din Karl Marx – Stadt, Republica Democrata Germania.

Aceste relatii se manifestau prin schimbul de ziare si, in special, prin vizite reciproce. Nu stiu cum se intampla la ei , dar la noi colegiul de redactie stabilea pe cel care pleca. in acest fel, deplasarile erau facute prin rotatie, iar costurile de transport le suporta redactia. Astfel, am fost o data in Polonia – in 1975 -, si de doua ori in R.D.G. – prima oara in octombrie 1978, in vizita de documentare, iar a doua oara in 1983, iunie, impreuna cu sotia, de aceasta data la „Serbarile presei” – manifestari care durau o saptamana si care erau organizate, anual, de ziarul amintit…

In RDG, la Karl Marx – Stadt, mi-am reintalnit prietenul pe care il cunoscusem cu un an mai inainte, venit la Bacau „la schimb”, Helmuth Weise, redactor la „Fraie Presse, care m-a si intampinat, de fapt, la aeroportul din Berlin. Venise insotit de doamna Agnes Steinke, care vorbea romaneste, fiind nascuta, undeva, in Dobrogea noastra si plecata din tara, cu parintii ei, in 1940…

Helmuth era un barbat inalt, slab, cu fata prelunga si parul alb, cu ochi foarte inteligenti si foarte manierat… A fost o reintalnire placuta, agreabila, dupa cum emotionanta, cel putin pentru mine – s-a dovedit a fi prezentarea mea colegilor de la „Fraie Presse”. in saptamana stata la ei, am vizitat multe orase, intre care Drezda, iar aici, intre altele, Galeriile de Arta adapostite de Castelul Zwinger – monumental edificiu reconstruit dupa bombardamentul anglo-american asupra Drezdei, din 1945…

Galeriile sunt una din marile bogatii culturale ale Germaniei, aici putand fi admirate tablouri de mari artisti ai umanitatii, precum Rafael, Rembrandt Van Rijn sau Peter Paul Rubens… Sa vezi Madona Sixtina, e un adevarat eveniment spiritual! Primul gest pe care l-am avut in fata acestei opere de arta a fost sa… ingenunchez!

Din nou, in RDG, in iunie 1983. Sarbatoarea presei a stralucit prin fast si… abundenta culinara. La acea vreme, RDG avea nivelul de trai cel mai ridicat dintre tarile socialiste. Era o politica bine orchestrata in acest sens, RDG fiind „vitrina socialista” care trebuia sa infatiseze Occidentului o „fata” cat mai bogata, cat mai prospera…

Erau veniti, la aceasta manifestare, ziaristi din toate tarile socialiste cu care ziarul german era infratit. Cu totii am fost primiti de primul secretar al comitetului regional de partid, intr-un cuvant am avut parte de o primire si o sedere de o saptamana de neuitat… Primul secretar stia ca „Romania are unele probleme”, lucru pe care mi l-a spus, asigurandu-ma de „ solidaritatea” colegilor de la Fraie Presse …

Problemele se complicau cand venea vremea vizitelor ziaristilor straini. Atunci, in biroul redactorului sef, se imparteau sarcinile, asta dupa ce colegiul stabilea programul sederii ziaristului respectiv in Romania.

As fi scris „in judet”, dar, cum se proceda atunci cand si noi mergeam in RDG sau Polonia, si ei, veniti aici, aveau dreptul sa treaca de hotarele judetului. Si incepeam, fiecare, cu programul in fata, sa ne asumam raspunderea de a „aranja” vizita la Slanic, ori la Sascut, ori la Onesti sau deplasarea pe Valea Prahovei etc, etc.

Adevarul e ca erau posibilitati ca oamenii sa se simta cat mai bine, sa vada cat mai multe, sa incerce sa cunoasca psihologia romanilor… Eu am condus multi colegi, mai ales din RDG, si am constatat interesul lor pentru tara noastra, pentru judetul nostru. Din pacate au fost si situatii comice sau chiar dramatice…

La Pancesti, fiind in vizita la un gospodar de frunte, Helmuth Weise n-a vrut, nici in ruptul capului, sa guste, macar, din mamaliga, mare, galbena si aburinda, pusa alaturi de tochitura si ochiuri si branza… A spus ca n-a mancat mamaliga in viata lui si ne-a refuzat cuviincios…

Ceea ce n-au facut, cu cateva luni in urma, doi ziaristi din Cuba, care au infulecat – la propriu – ditamai mamaliga, goala, dupa care au cerut paine la tochitura… Tot asa, fiindu-le ghid si sofer, in acelasi timp, redactorului sef si sotiei sale – care veneau prima oara in Romania din Germania lor, la Slanic – statiune care le-a placut foarte mult – am avut neplacerea sa-i aduc urgent la Bacau, intrucat seara, la restaurant, mancasera ceva ce nu le-a priit si au facut indigestie…

Va inchipuiti ce situatie s-a creat, oamenii ramanand sub observatie medicala vreo doua zile… Dincolo, insa, de aceste momente „iesite din program”, noi, redactia, am avut satisfactia unor amicitii placute, chiar emotionante, de neuitat…

Eugen Verman