Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că trei persoane necunoscute sustrag porumb de pe proprietatea unui bărbat de 35 ani, din comuna Sănduleni.
În urma verificărilor, polițiștii au identificat trei persoane, un bărbat de 53 ani, un tânar de 19 ani și unul de 18 ani, toți trei din comuna Livezi, în timp ce sustrăgeau porumb de pe proprietatea care-i aparține bărbatului de 35 ani, în apropierea râului Tazlău. Cantitatea de 200 kg de porumb sustrasă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor și urmează a fi predate părții vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt.