Evenimente rutiere cu victime, cercetate de polițiști

1895621469949435-1476276833Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier cu victime, pe DN 2, în localitatea Nicolae Bălcescu, la data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 17:30.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 45 de ani, din județul Suceava, care conducea o autoutilitară dinspre Adjud spre Bacău, în localitatea Nicolae Bălcescu a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, stationat într-o parcare din afara părtii carosabile.

În urma evenimentului rutier s-a înregistrat decesul unui bărbat de 68 de ani, din județul Suceava, pasager în autoutilitară. Conducătorul auto de 45 de ani a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, pentru îngrijiri medicale și a rămas internat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe DN2, în localitatea Sascut, la data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 04:30.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 65 de ani, din județul Tulcea, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, a surprins și accidentat o persoană de sex masculin, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Adauga un comentariu

*