Un om informat este mai greu de manipulat. Dar pentru a beneficia de drepturile noastre, trebuie întâi să le cunoaştem! Însă drepturile vin şi cu obligaţii şi responsabilităţi.
După ce au învăţat despre textele de lege care le asigură libertatea de gândire, exprimare, dreptul la informaţie sau liberul acces la informaţiile de interes public, elevii de gimnaziu şi de liceu de la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, coordonat de prof. Laura – Nicoleta Bibire (Huiban), au aflat, la finalul lunii octombrie 2016, de la specialişti în dreptul comunicării publice, şi care sunt limitele acestor libertăţi, responsabilităţile care vin odată cu ele şi ce pedepse pot primi jurnaliştii care afectează demnitatea, dreptul la imagine sau dreptul la viaţă privată al celor despre care scriu. Dar şi faptul că, de exemplu, poţi fi tras la răspundere pentru postările pe Facebook, spaţiu public, şi nu privat, aşa cum am fi tentaţi să credem.
Invitaţi au fost, în ordinea participării, avocatul Bogdan Tănase, jurnalista Teodora Ciuraru, consilierul juridic Mirela Cioran, vicepreşedintă a Corpului Profesional al Mediatorilor Autorizati Judeteţeni Bacău, şi avocatul Bogdan Hanganu.
După expunerile făcute de invitaţi, elevii grupelor de gimnaziu şi de liceu de la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău au adresat întrebări legate de tematica discuţiei dar şi întrebări referitoare la profesiile de jurnalist, avocat, mediator.
Activitatea face parte din programul educativ al Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, în cadrul căruia elevii beneficiază periodic de prezenţa unor specialişti din diferite domenii, întâlniri tematice, care să-i ajute să se orienteze mai uşor în alegerea carierei.