METRO Cash & Carry România continuă și anul acesta tradiția de Black Friday, oferind clienților săi profesioniști produse la prețuri reduse în magazinele rețelei, dar și pe portalul online de cumpărături METRO. În perioadele 17-20 și 24-27 noiembrie 2016, clienții se pot bucura de discount-uri de până la 70%* la articolele selectate.
Pentru a-și arăta susținerea constantă afacerilor independente, METRO a ajustat oferta promoțională de Black Friday în funcţie de nevoile şi de dorinţele clienţilor profesioniști, dar și în funcție de dinamica de cumpărături de la edițiile precedente. Anul acesta, METRO oferă discount-uri pentru o gamă variată de produse precum electronice, electrocasnice, media&IT, jucării, articole sportive, ustensile profesionale de bucătărie, articole de bricolaj și auto.
Astfel, electronicele și produsele destinate uzului casnic: laptop-uri, tablete, telefoane, frigidere, cuptoare, mașini de spălat și aspiratoare, vor fi disponibile la ofertă, în magazinele METRO. Mai mult, o gamă variată de jucării va avea prețuri cu 40%* mai mici (valabile doar în perioada 17-20 noiembrie), iar echipamentele fitness vor primi discount-uri de 30%*.
Companiile și birourile vor beneficia, de asemenea, de reduceri speciale de 20%* pentru toate tipurile de imprimante și scaune de birou.
Alte categorii de produse care se bucură de un mare interes în rândul clienților sunt: echipamente profesionale pentru gătit și servit, precum și scaune de interior, toate beneficiind de prețuri promoționale cu 20%* mai mici.
Clienții profesioniști METRO sunt invitați să profite de promoțiile disponibile în perioadele 17-20 și 24-27 noiembrie, atât în rețeaua magazinelor din țară, cât și pe platforma METRO Magazin Online.
Ofertele prezentate în campania Black Friday nu includ produsele aflate deja în alte promoții şi sunt valabile în limita stocului disponibil. Articolele cu discount, indiferent de valoarea acestuia, sunt disponibile în cantități limitate.