Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Calea Adjudului, din Oneşti, la data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 00.30.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un localnic de 38 de ani, care conducea un autoturism pe str. Calea Adjudului, la intersecţia sens giratoriu cu str. Redului a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă după care s-a oprit în gardul unui imobilul.
Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale șia rămas internat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcooolului și vătămare corporală din culpă.