La data de 08 februarie a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment cu victimă, în comuna Buciumi.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 67 ani, din oraşul Târgu Ocna, în timp ce conducea un autoturism pe DC 124, pe direcţia Oneşti – Buciumi, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a derapat în santul şanţul de pe marginea părţii carosabile.
Din impact, a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere de 56 ani, aflată în autoturism pe locul din dreapta faţă.
În urma evenimentului rutier, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, rămânând internată.
Atât conducătorul auto, cât şi victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.