Inspectia Sociala Regionala a intrat in pâine

Inspectia Sociala Regionala (ISR) Bacau, institutie de inspiratie europeana infiintata in vara anului trecut, a ajuns la cel de-al patrulea control tematic, privind restructurarea centrelor de plasament publice pentru copii cu o capacitate mai mare de 60 de locuri.
Potrivit legii, ISR se ocupa cu „inspectarea activitatilor de asistenta sociala si incluziune sociala derulate de autoritati, persoane fizice si societati, in ce priveste prevenirea, limitarea sau eliminarea riscurilor de marginalizare sau excluziune sociala a unor persoane, familii, grupuri sau comunitati”. „Controalele noastre tematice presupun proceduri speciale. Unitatile verificate sunt anuntate cu mai multe zile inainte de control. Rezultatele preliminare ale actiunilor sunt discutate cu angajatorul si abia apoi se face raportul final. Amenzile, in cuantum de pâna la 10.000 de lei, nu se aplica decât pentru nereguli foarte grave sau pentru neindeplinirea masurilor dispuse in cadrul unui control anterior”, a explicat inspectorul sef Ioana Calustian. Printre obiectivele controlului de saptamâna viitoare se numara identificarea unitatilor cu planuri de restructurare sau inchidere, evaluarea stadiului de implementare a planurilor, identificarea dificultatilor intâmpinate de autoritatile locale in restructurarea centrelor, situatia unitatilor ce au facut obiectul unor rapoarte critice elaborate de ONG-uri. Au fost notificate pentru control Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Neamt – centrul „Ion Creanga” si DGASPC Bacau – centrul „Henri Coanda”. Tot in urmatoarele zile, ISR va controla Consiliul Local al comunei Miroslava (judetul Iasi) si rampele de acces pentru persoane cu nevoi speciale ale institutiilor din municipiul Bacau.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*