Dragobetele este sarbatoarea autohtona a iubirii. Este o sarbatoare cu etimologie dacica, Dragobete fiind pentru daci o divinitate asemanatoare lui Cupidon al romanilor sau Eros al vechilor greci. In folclorul românesc, Dragobete este fiul Babei Dochia “o fiinta, parte omeneasca si parte ingereasca, un june frumos si nemuritor”, “zeul dragostei si al bunei dispozitii, de ziua lui organizanndu-se petreceri, deseori urmate de casatorii.
El este protectorul si aducatorul iubirii in casa si in suflet” – conform unei legendelor. In vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necasatorite sa stranga zapada ramasa pe alocuri, cunoscuta drept “zapada zanelor”. Apa rezultata prin topire era considerata ca avand proprietati magice in iubire si in descantecele de iubire, dar si in ritualurile de infrumusetare. Se credea ca aceasta zapada s-a nascut din surasul zanelor. Fetele isi clateau chipul cu aceasta apa pentru a deveni la fel de frumoase si atragatoare ca zanele.
Este obligatoriu ca in aceasta zi barbatii sa se afle in relatii cordiale cu persoanele de sex feminin. Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se angajeze in galcevi caci astfel ii astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic. Atat baietii, cat si fetele, au datoria de a se veseli in aceasta zi pentru a avea parte de iubire intreg anul. Se spune ca nu e bine sa plangem in aceasta zi, lacrimile care curg astazi fiind aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.
Cu ocazia zilei de Dragobete, batranii satului acordau o ingrijire speciala animalelor din ograda, dar si pasarilor. Sacrificarea animalelor este interzisa in aceasta zi. Lucrarile campului, tesutul, cusutul, treburile grele ale gospodariei nu sunt permise de in aceasta zi. In schimb, curatenia este permisa, fiind considerata aducatoare de spor si prospetime. Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul anului, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute de Dragobete.
