Senzaţia de oboseală şi de slăbiciune pe care unele persoane o resimt în această perioadă este, de fapt, urmarea efortului de adaptare a organismului la condiţiile noului sezon.
După o perioadă în care am fost obişnuiţi să stăm mai mult în casă şi să consumăm preponderent alimente conservate, este posibil să ne confruntăm cu o stare de slăbiciune fizică, de oboseală permanentă şi nejustificată, precum şi cu dureri de cap şi cu dificultăţi de concentrare.
Toate aceste stări definesc astenia de primăvară, care, în opinia medicilor, este consecinţa ieşirii din hibernare şi a efortului de adaptare a organismului la noile condiţii de viaţă.
„În acest sezon, schimbăm stilul de viaţă sedentar cu unul mai activ, cu plimbări mai dese în aer liber, ne expunem mai mult la lumina solară şi începem să consumăm mai multe verdeţuri în detrimentul alimentelor conservate. Trecem, aşadar, printr-o perioadă de adaptare, iar organismul unor persoane se poate resimţi”, explică medicul de familie Călin Ciubotaru, din Bucureşti.
Ce modificări hormonale au loc
Potrivit unei teorii, astenia de primăvară este cauzată de scăderea concentraţiei de beta endorfine din plasma sangvină. Beta endorfinele sunt hormoni care, în concentraţie ridicată, induc o stare de bine şi au o acţiune calmantă. Se pare însă că acesta nu este singurul hormon al cărui nivel este influenţat la schimbările pe care le presupune noul sezon. Şi hormonul stimulator al melanocitelor (MSH), secretat de glanda pituitară, este influenţat. Eliberarea acestuia depinde, printre altele, şi de expunerea la lumină, care este mai mare primăvara. Hormonul MSH stimulează producţia şi eliberarea melaninei, pigmentul pielii, însă are şi alte roluri în organism. Studiile mai recente au arătat că, în concentraţie mare, el scade apetitul, lucru care explică de ce unele persoane simt că nu au poftă de mâncare la trecerea de la iarnă la primăvară.
Persoanele sedentare, mai vulnerabile Trecerea de la un anotimp la altul poate să nu fie resimţită de cei care sunt în permanenţă activi din punct de vedere fizic şi de persoanele viguroase, care nu au probleme de sănătate. Sedentarii însă, care lucrează în interior, la birou, vor resimţi oboseala şi slăbiciunea fizică. De asemenea, femeile sunt mai predispuse la astenie, comparativ cu bărbaţii, pentru că au o vulnerabilitate fizică şi emoţională mai mare. Un sondaj realizat în urmă cu doi ani de compania Mercury Research susţinea că reprezentantele sexului feminin sunt de două ori mai predispuse la astenie şi că patru din zece românce se confruntă cu simptomele specifice acesteia. Din categoria persoanelor care se simt lipsite de energie la început de primăvară fac parte şi bolnavii cronic, deoarece adaptarea organismului implică pentru ei un efort mai mare.
„Totuşi, vulnerabilitatea este foarte variabilă de la o persoană la alta, aşa încât este destul de dificil să spunem cu certitudine cine se va confrunta cu simptomele asteniei”, mai spune medicul Călin Ciubotaru.
O provocare pentru psihicul fragil
Pentru persoanele cu un temperament melancolic sau coleric, schimbarea de sezon poate să declanşeze o tulburare depresiv-anxioasă care, ignorată, riscă să se transforme într-o depresie în toată regula. Lumina soarelui este un factor protector pentru psihic, dar, pe de altă parte, şi modificările metabolice au consecinţe asupra sistemului nervos.
„Anumiţi oameni reacţionează paradoxal la creşterea cantităţii de lumină. Ei pot să interpreteze greşit efortul de adaptare depus de organism. Iar pentru că schimbarea îi dezechilibrează, pot deveni mai iritabili, mai anxioşi, chiar dacă schimbarea în sine este benefică”, explică Lena Rusti, psiholog psihoterapeut la Clinica Mentarex Consult din Bucureşti.
Astenia psihică se manifestă prin instabilitate emoţională (persoana trece brusc de la o stare emoţională la alta şi simte adesea nevoia să plângă). Alte simptome specifice sunt dispoziţia anxioasă şi nervoasă, oboseala şi scăderea semnificativă a stimei de sine. Afectează mai ales persoanele care muncesc în condiţii de stres crescut.
Fii realist şi responsabil!
Motivele asteniei psihice de primăvară variază de la o persoană la alta. Pentru unele, este vorba de revenirea la cruda realitate, după speranţele pe care le-a adus începutul de an. Aceste persoane se deprimă pentru căobservă că nimic nu s-a schimbat în bine.
Specialiştii le recomandă să îşi asume problemele cu responsabilitate şi să dea dovadă de mai multă disciplină şi de respect pentru propria persoană. 40% din femeile din România suferă de astenie de primăvară, potrivit statisticilor.
Nu ignora simptomele!
După cum ne spune psihologul Bogdana Bursuc de la clinica Mind Institute din Bucureşti, specialiştii tratează un număr mai mare de probleme psiho-emoţionale în timpul iernii şi al verii, şi nu în anotimpurile de tranziţie.
„Astenia de primăvară este un fenomen ultracunoscut, încât este posibil ca multe persoane să resimtă tot felul de probleme psihice în această perioadă, dar pe care le pun pe seama asteniei de primăvară, motiv pentru care nu ajung la psiholog sau la medic“, ne spune psihologul Bogdana Bursuc.
Iată cum reduci disconfortul
- Practică exerciţii fizice. Ele ajută metabolismul şi, pentru că stimulează secreţia de endorfine, îmbunătăţesc starea psihică. Atenţie însă! Exerciţiile prea solicitante pot avea efectul invers celui scontat, epuizând şi mai mult organismul. Persoanele cu boli cronice trebuie să ceară sfatul unui medic înainte de a face orice tip de mişcare.
- Petrece mai mult timp în aer liber. Plimbarea sub soarele de primăvară stimulează creierul nu doar prin creşterea fluxului de sânge oxigenat, ci şi prin stimularea producerii de serotonină, substanţă care generează o stare psihică de bine.
- Suplimentele alimentare aduc energie. Lăptişorul de matcă şi polenul au efect energizant şi tonic pentru sistemul nervos. Suplimentele cu fier pot fi şi ele utile în caz de oboseală şi de slăbiciune. La trecerea dintre anotimpuri se mai poate face o cură cu drojdie de bere. Aceasta conţine vitamine din grupul B, care combat stările depresive şi nervozitatea, precum şi fier, util în caz de oboseală.
- Evită alimentele care obosesc organismul. Acesta consumă o cantitate mare de energie pentru a metaboliza grăsimile, prăjelile şi produsele rafinate de tipul făinii albe şi zahărului. Prin urmare, exclude din dietă aceste alimente dacă nu vrei ca starea de epuizare să se accentueze.
- Consumă cât mai multe crudităţi. Imediat ce apar zarzavaturile în piaţă, revino la obiceiul de a-ţi face cumpărăturile de la producătorii tradiţionali. Spanacul, ştevia, urzicile şi leurda sunt bogate în substanţe ce revitalizează organismul. Au efect vitaminizant şi diuretic şi stimulează purificarea ficatului. Consumă-le sub formă de salate. Dacă suferi de probleme digestive, precum gastrită, ulcer sau colon iritabil, introdu cu prudenţă crudităţile în dietă, pentru că schimbarea bruscă poate avea efect iritant.
- Înlocuieşte cafeaua cu ceai verde. Dacă ţi-ai făcut un obicei din a-ţi dubla porţia de cafea pentru a te păstra pe linia de plutire, înlocuieşte suplimentul de cafea cu ceai verde. Este unul dintre cele mai eficiente energizante naturale.
- Dormi suficient. În această perioadă, organismul trebuie ajutat să se adapteze, iar odihna îi asigură refacerea de care are nevoie. Dormi cel puţin şapte ore pe noapte dacă vrei ca nivelul de energie din timpul zilei să fie optim.
Sursa: adevarul.ro