Remedii cu efect tonic cerebral

Anumiți compuși din plantele medicinale contribuie la îmbunătățirea funcțiilor cerebrale.

Ginkgo biloba, bun neuroprotector

Folosită de mii de ani în medicina tradițională chineză, ginkgo biloba este una dintre cele mai eficiente plante în ceea ce privește susținerea funcțiilor cerebrale.

Remediile din această plantă au acțiune antioxidantă, vasodilatatoare, neuroprotectoare și antiinflamatoare.

Ginkgo biloba și-a dovedit calitățile neuroprotectoare în probleme prcum insuficiența cerebrală și deteriorarea circulației periferice.

Se utilizează mai ales sub formă de capsule, în doze stabilite de medic, în tulburări de memorie, randament intelectual scăzut, acufene (sunete în urechi), anxietate, atacuri de panică, ca tonic cerebral. Capsulele cu ginkgo biloba sunt contraindicate persoanelor cu tulburări de coagulare și celor care iau anticoagulante.

Rozmarinul îmbunătățește memoria

Beneficiile rozmarinului asupra sănătății cerebrale sunt cunoscute demult. Însuși Shakespeare știa că această plantă îmbunătățește memoria, iar studii recente confirmă acest lucru. Planta stimulează circulația sângelui, îmbunătățește memoria și combate surmenajul psihic.

Planta are acțiune antioxidantă, antiinflamatoare și antitumorală.

Efectul benefic asupra memoriei este conferit de acidul carnosic, care contracarează acțiunea radicalilor liberi, protejează ADN-ul și celulele cerebrale. Rozmarinul are acțiune benefică asupra acetilcolinei, neurotransmițător care joacă un rol important în susținerea sistemului nervos și care stimulează memoria. Se recomandă infuzia de rozmarin (1 linguriță de plantă uscată la 250 ml de apă fierbinte).

Ginsengul susține puterea de concentrare

Rădăcinoasă cu virtuți medicinale dovedite, ginsengul este valorificat pentru beneficiile în ceea ce privește stimularea capacității fizice și mentale, fiind numită și „planta vieții”. Ginsengul este un stimulent al funcțiilor cognitive, susține puterea de concentrare, fiind indicat celor cu activitate intelectuală intensă, precum și celor care depun efort fizic susținut (sportivi).

Compușii din ginseng combat oboseala și întârzie efectele îmbătrânirii, grație antioxidanților conținuți. Se poate consuma sub formă de capsule (2 de 2 ori pe zi) sau ca infuzie (3 g de rădăcină la 200 ml de apă; se infuzează 10 minute și se filtrează). Remediile pe bază de ginseng sunt contraindicate celor cu hipertensiune, gravidelor și femeilor care alăptează.

Ceaiul verde stimulează funcțiile cognitive

Bogat în taninuri, polifenoli, vitamine și antioxidanți, ceaiul verde reduce stresul oxidativ și radicalii liberi, factori implicați în îmbătrânirea celulelor. Printre numeroșii compuși benefici ai plantei se numără L-teanina, un aminoacid despre care studiile au arătat că este implicat în susținerea funcțiilor cerebrale.

Un studiu recent arată că infuzia de ceai verde ajută neuronii să combată efectele stresului, grație polifenolilor conținuți. De asemenea, această plantă ajută la prevenirea îmbătrânirii cerebrale și a pierderilor de memorie. Un alt compus din această plantă (EGCG, galat de epigalocatechină) combate acumulările care duc la distrugerea celulelor cerebrale, fiind studiat cu interes pentru posibilele sale efecte benefice în prevenirea bolii Alzheimer.

Ceaiul verde se prepară dintr-o liunguriță de plantă (2 g) la o cană cu apă și se lasă la infuzat doar 3-4 minute. Se consumă 1-2 căni zilnic, doar în prima parte a zilei, căci are efect energizant. Planta este contraindicată copiilor, gravidelor, celor cu insomnii, aritmie cardiacă și hipertensiune.

Lăptișorul de matcă, revitalizant fizic și psihic

Printre nutrimenţii prezenți în lăptișorul de matcă se numără vitaminele A, C, D, E și complexul B,minerale (calciu, fier, cupru, fosfor, potasiu, siliciu, sulf), enzime şi 18 aminoacizi.Grație vitaminelor din grupul B, esențiale pentru buna funcționare a creierului, lăptișorul de matcă stimulează activitatea intelectuală, îmbunătățind memoria.

Pentru a avea efectele dorite este de preferat ca lăptişorul de matcă să fie administrat cu 30 de minute înainte de masă. Majoritatea cutiilor cu lăptişor de matcă pur conţin linguriţe dozate, de 0,5 g. În cazul adulţilor, se recomandă 1-2 linguriţe pe zi (între 0,5 g și 1 g zilnic).

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*