Pornind de la începuturile lumii, când mărul era „de neatins”, fiind un simbol al cunoaşterii, al binelui şi al răului, şi până la basmele în care era considerat a fi fructul de aur, mărul şi-a câştigat faima printre locuitorii din întreaga lume, fiind astăzi unul dintre cele mai consumate şi mai apreciate fructe.
Dar poveştile în care „joacă” nu sunt singurul motiv pentru a te bucura de acest fruct. Merele joacă un rol important şi în cadrul alimentaţiei sănătoase, fiind pline de antioxidanţi şi vitamine benefice pentru organism.
Originare din Europa de Est şi Asia, merele sunt fructe care rezistă extrem de mult, chiar şi în stare proaspătă, reuşind să-şi păstreze proprietăţile nutriţionale şi aromatice aproximativ patru luni, asta dacă este păstrat în condiţii optime, într-un loc răcoros şi întunecat.
Iată câteva lucruri pe are ar trebui să ştii despre recoltarea acestora, asta în cazul în care ai acasă propria livadă:
- Perioada de recoltare a merelor variază între 15 septembrie şi sfârşitul lunii octombrie
- Există mai multe soiuri de mere, cele dulci fiind recoltate mai devreme, iar cele din soiuri mai acrişoare, putând fi culese abia la finalul lunii octombrie. De asemenea, dacă ai în livadă mai multe soiuri diferite, acestea ar trebui să fie păstrate separat, pentru a le putea consuma în conformitate cu gradul lor de rezistenţă.
- Când vine vorba de mărimea lor, cele mai potrivite pentru păstrare sunt merelele de mărime medie, fără urme de vătămare şi aşezate în lădiţe, în locuri răcoroase.
Sursa: www.csid.ro