Ploua. E cod galben. In sufletul meu s-a instalat, insidios, codul rosu. Insomniile ma termina. Reflectez si ma intreb retoric: oare când au trecut ultimii patru ani? Trag linie. Ma simt multumit, dar nu suficient (de implinit). Stiu ca am muncit ca un rob, de dimineata pâna seara, si sâmbata, uneori, duminica. Familia?…In planul secund. Copilul, mai mult singur. Sotia, pe buna dreptate, spune: „parca te-ai casatrorit cu Primaria, nu cu mine”. Cu tot perdaful, simt, familia este lânga mine, sufera când sufar eu, se bucura de succesele mele, imi lasa ragaz pentru a fi cât mai mult lânga oameniii mei. In sinea mea, ma consolez, niciodata nu poti sa le faci pe toate bine. Acesta este riscul asumat al functiei. Nu mi-a impus nimeni…Apropo de functie. Pe la inceputul „descalecatului” in Primarie, dupa Revolutie, ma aflam la o discutie amicala cu un coleg, prieten adevarat de-al meu, care mi-a relatat o intâmplare plina de tâlc. Cineva, n-are importanta numele, prin jocul politic a ajuns „mai marele” peste o comuna. Nenea Gheorghe, un batrân simplu dar intelept, il intâlneste pe proaspatul „uns” primar, il felicita pentru ascensiunea sa pe scara sociala, iar la urma ii spune: „Dragul tatii, ai mare grija, functia nedramaluita bine impute omul”. Am stat, am reflectat indelung si am vegheat in toti cei aproape cincisprezece ani de primarie sa nu cumva puterea sa-mi suceasca mintile, sa nu ma-mbat cu licoarea ei vicleana. In jur, ca peste tot, o lume pestrita, cu apucaturi si calitati, pe care cauti si trebuie s-o intelegi, sa ti-o apropii, caci, deh! functia nu-i cât lumea si cararile ce duc la moara, vrând – nevrând, se intâlnescc. Si nu vreau sa plec capul, sa-mi fie jena sa privesc pe cei din fata mea. daca ‘mnealui si ‘mneaei s-au vândut pentru câtiva arginti, e treaba lor. Totul intra in sfera româneasca, de alb-negru, a vietii cotidiene. Ma rezum si spun, asta e…N-am sa schimb eu lumea din temelii. Sunt un simplu muritor, inaltat in rang de oameni, prin vointa lui Dumnezeu, si trebuie sa-i inteleg pe toti, de la vladica pâna la opinca, de la credincios la profan. In limitele legii insa, si-ale bunei cuviinte…Oare, buna comunicare, empatia, cunoasterea psihologiei oamenilor, respectul fata de fiecare, cuvântul riguros asezat in vorbire, dorinta de a construi, de a da solutii echitabile, rationale, logice, sa fie „armele” cu care am câstigat atâtea batalii? Bat acum la portile celui de al patrulea mandat. Luni in sir am cumpanit, sa mai candidez sau sa ma retrag? Dar de ce sa ma retrag? Ce stiu altii mai mult decât mine? Câta adminisdtratie cunosc ei? Sunt prea in vârsta? Nu. Am cincizeci de ani. Atunci? Atunci lupt in continuare. Inchid ochii si revad filmul CIRC ELECTORAL. Ma trec fiorii. Politichia asta e „lucrul dracului”, cum ar spune nea Nicu, fostul vice. Te trece prin furcile caudine, te judeca si te chinuie ca pe Hristos. Deja a inceput aruncatul cu pietre, balacaritul prin mocirla, se simte mirosul de praf de pusca, de revansa. Promisiunile cu arome de gogosi bine garnisite nu mai contenesc… EU voi asfalta drumurile…EU voi aduce gazele…EU voi face….EU voi drege…Firesc, nu? Pâna la urma, ce sa spuna omul, ca doar nu-l costa prea mult! Iar când il intrebi cu ce vei face toate acestea, iti va raspunde nonsalant, cu banii din impozite si taxe si cu fonduri europene! Mai sa fie?! Dar tu stii ca din taxe si impozite mu poti face niciun km de asfalt? Nu stiam. Stiii cum se acceseaza fondurile europene? Nu stiu, dar am sa invatI Cum sa inveti omule, daca nici nu stii bine sa scrii si sa citesti? Trist, dar, in unele cazuri, adevarat. Intra in arena „mini-parlamentele” locale, a se citi crâsmele. Curtate nevoie mare acum, patronii jubileaza, „parlamentarii” au pe masa din belsug pâine, bere, mici si…circ. Dintr-un colt, parca-l vad pe nea Costica, fire pragmatica si filozofica, zicând: „Fratilor, acum e momentul, mâncati si beti cât puteti, ca dupa votare, nu se stie! La vot, om vedea noi, oricum votam omul, nu pomana! Si va zic sa fiti atenti la afaceristi, la trufasi si imbogatiti, sunt periculosi. Ne-om trezi ca fac din Primarie un SRL. Poate chiar din toata comuna!” Episoadele filmului sunt multe. Poate vor continua. Am incredere in oamenii adevarati, majoritatea adica. Viitorul este in mâinile lor. Sper sa fie cel fericit.
Emil Paduraru,
primarul comunei Letea Veche
