Suntem bombardați zilnic cu informații și măcar parte dintre ele trebuie să le reținem. Uneori, ne iese, alteori – nu. Iar în jur îi vedem pe unii cum învață de parcă ar avea un creier de cyborg. Uite cum îi ajută… somnul.
În general, știm ce să mâncăm, cum să slăbim sau cum să ne păstrăm condiția fizică, dar habar nu avem cum funcționează învățarea și memoria.
Mulți cred că „repetiția este mama învățării“ sau că subliniatul cărților ajută la fixarea informației, dar studiile au demonstrat că ambele „tehnici“ sunt puțin eficiente (iar prima dintre ele, exersată excesiv, duce chiar la efecte contrarii!).
Decât să repetăm de zece ori un material, mult mai bine ar fi să încercăm să dăm o semnificație personală informației respective (adică să o punem în legătură cu ceva familiar și să găsim elementele comune ale celor două), să încercăm să o legăm de ceva cu încărcătură emoțională ori să ne imaginăm că vom fi testați în viitor și nu vom ști tocmai acea informație.
Aceste tehnici duc la o mai bună reținere, pe termen scurt, a acelei informații. Dar, ca să ajungă în memoria de lungă durată, noile informații depind de somn și de apariția de noi neuroni.
Studiile din neuroștiințe au arătat că o amintire devine permanentă dacă este salvată în zonele cele mai evoluate ale creierului, numite neocortex.
Aici, amintirile ajung să fie legate de alte experiențe ale noastre și, cu cât ne amintim de ele mai des, cu atât ele ajung povestea noastră de viață, capătă un aspect narativ, adică devin dependente de limbaj și mai puțin dependente de senzorial, așa cum erau inițial.
Acest proces de salvare poate dura săptămâni sau chiar luni de zile. În acest timp, ele sunt stocate temporar într-o parte a creierului numită hipocamp, care este un fel de extensie a zonei vizuale a creierului. Iar transferul din hipocamp în neocortex se face în timpul somnului.
De aceea visele sunt atât de „vizuale“ și, în general, senzoriale, conținând un amestec straniu de senzații sub forma unui puzzle.
Cu totul alta este senzația atunci când ne reamintim ceva după mulți ani – amintirea este o construcție realizată cu ajutorul limbajului, destul de săracă în senzații.
Iar transferul amintirilor din hipocamp în neocortex în timpul somnului depinde de apariția de noi neuroni. Acești noi neuroni care apar pe tot parcursul vieții în hipocamp au menirea de a „face curat“ aici, eliberând locul pentru a se stoca alte amintiri.
Dacă nu apar noi neuroni, hipocampul se blochează în amintiri vechi și devine incapabil de a învăța lucruri noi.
Asta se întâmplă pe fondul unor boli precum depresia sau demența, în care procesul de apariție de noi neuroni este afectat. Așa cum v-ați dat seama, pentru a învăța lucruri noi, trebuie să facem activități care duc la apariția de noi neuroni.
De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro
Sursa: http://www.psychologies.ro
