Paracelsus (Philippus Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim) (născut pe 11 noiembrie 1493 – decedat la 24 septembrie 1541) a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog, filozof elveţian. A fost cel mai cunoscut reprezentant al vrăjitoriei cu mască ştiinţifică şi al iatrochimiei. – See more at: http://www.sanatatea.com/pub/personalitati/1913-paracelsus-un-celebru-alchimist-medic-fizician-astrolog-teolog-filozof-elvetian.
Regula vieţii nr.1:
Să ne îmbunătățim, dacă este cazul, starea de sănătate. Pentru a face aceasta, este necesar să respirăm cât mai rar cu putinţă, lent, profund şi chiar ritmic, umplându-ne plămânii cu aer proaspăt.
Să ne obișnuim să bem în fiecare zi, cu înghițituri mici, cel puţin doi litri de apă. De asemenea, este necesar să mâncăm multe fructe şi să mestecăm atent mâncarea cât mai mult timp. Este binecunoscută în acest sens recomandarea plină de tâlc, conform căreia este bine să înghițim gradat lichidele și să bem mâncarea.
Este de asemenea necesar să renunțăm la alcool, la tutun şi la medicamentele de sinteză, urmând în schimb, dacă suferim de vreo afecţiune și, bineînțeles, atunci când este posibil, un tratament adecvat cu plante de leac. Baia zilnică este o modalitate de a ne relaxa trupul și de a ne purifica ființa.
Regula vieţii nr. 2:
Să alungăm din conştiinţa noastră orice gând pesimist, orice urmă de resentimente, de ură, de plictiseală, de tristeţe, de răzbunare sau de sărăcie, în ciuda tuturor motivelor aşa-zis îndreptățite pentru care ele ar putea exista…
Să fugim de orice ocazie în care am putea avea de-a face cu oameni care sunt vicioși, josnici, demoniaci, dezaprobatori, leneși şi bârfitori; să evităm, de asemenea, oamenii care sunt vanitoși sau vulgari, pe cei care au o capacitate naturală inferioară de înţelegere, pe cei proşti sau pe cei al căror subiect preferat de conversaţie este sexul.
Regula vieţii nr. 3:
Să facem cât mai mult bine cu putinţă… Să ajutăm orice ființă care s-ar putea afla în nevoie, care este deschisă către ajutor şi care considerăm că merită să fie ajutată, însă niciodată să nu avem o slăbiciune excesivă pentru cineva mai mult decât este necesar. Să manifestăm compasiune pentru aceste ființe, însă niciodată milă, pentru că doar compasiunea vine de la Dumnezeu.
Este bine să avem grijă de propria noastră energie amoroasă şi să evităm formele dăunătoare şi/sau inutile de sentimentalism.
Regula vieţii nr. 4:
Să uităm orice ofensă care ne-a fost adusă sau, şi mai bine, să ne străduim să-i iertăm cât mai repede pe cei care ne-au greşit şi să ne gândim la binele şi la bunăstarea lor, chiar dacă îi consideram până atunci cei mai mari duşmani ai noștri… Sufletul nostru este un templu care nu trebuie să fie niciodată corupt, întinat de ură ori de răutate. Suntem cu toţii fiinţe minunate, care, atunci când ne conectăm la Dumnezeu, suntem călăuziți de o tainică voce interioară.
Să avem în vedere însă faptul că această voce nu ne va vorbi dintr-o dată. Este nevoie să ne pregătim pentru ea temeinic, în timp, anihilând unul câte unul vechile comportamente nefaste, gândurile sau greşelile care ne apasă sufletul. Acesta este divin în esenţa sa şi perfect în sine, însă uneori este lipsit de putere din cauza compromisurilor pe care le facem şi pentru că nu ascultăm de el.
Regula vieţii nr. 5:
Este bine să ne retragem în fiecare zi într-un loc unde nimeni nu ne poate deranja, cel puţin pentru o jumătate de oră… Ne vom așeza cât mai confortabil cu putinţă şi vom rămâne liniștiți, cu ochii pe jumătate închişi şi fără să ne gândim la nimic. Acest demers întăreşte considerabil puterea minții, elevează conştiinţa şi ne pune în contact cu energiile benefice care există în Univers. În această formă de meditaţie şi tăcere, ne pot veni idei strălucite, capabile să ne transforme în bine întreaga existenţă.
Practicând cu consecvență acest exercițiu, toate problemele cu care ne confruntăm vor fi, în cele din urmă, rezolvate cu succes, noi fiind ghidați în acele momente de vocea interioară, care vine de la Dumnezeu, şi de conştiinţa noastră. Acesta este diamantul cel mai de preţ despre care vorbea Socrate.
Regula vieţii nr. 6:
Niciodată să nu ne temem de oameni sau de ceea ce ar putea aduce ziua de mâine…
Să avem mereu un suflet puternic, curat, şi, la momentul potrivit, totul va fi cum nu se poate mai bine. Niciodată să nu ne gândim la propria noastră ființă ca fiind slabă sau singură, deoarece în spatele nostru se află armate întregi de îngeri, a căror putere, care le vine de la Dumnezeu, nu ne-o putem imagina nici chiar în cele mai îndrăznețe visuri.
Dacă ne elevăm suficient de mult starea de conștiință, atunci nu va mai exista niciun rău care să ne afecteze. Singurul duşman de care este necesar să ne temem suntem noi înșine. Teama aberantă, nejustificată, şi neîncrederea neîncetată în viitor sunt sursa tuturor eșecurilor şi, în final, aduc cu ele dezastrul.
Regula vieţii nr. 7:
Este necesar să menţinem o discreţie absolută asupra tuturor aspectelor intime din viața noastră. Ca şi cum am fi făcut un jurământ solemn, este bine să ne abținem să împărtășim fără discernământ celorlalţi, chiar şi celor mai intimi prieteni sau rude, absolut tot ceea ce gândim, auzim, ştim, învățăm, intuim sau descoperim. Cel puţin pentru o perioadă de timp, este necesar să fim întocmai precum o casă cu ziduri înalte sau ca o grădină închisă, greu accesibilă. Aceasta este regula de o mare importanţă a păstrării secretului. Este necesar să înţelegem că nu este vorba aici despre nici cea mai mică tentativă de a face un secret din ceea ce nu este în mod esenţial un secret, şi nici despre o renunțare a noastră la dreptul fundamental de a schimba idei fertile și constructive cu apropiaţii ori cu prietenii noștri, și cu atât mai puțin despre un gest egoist, nejustificat! Un prim motiv, foarte simplu şi important, pentru a păstra secretul este că nu suntem întotdeauna în măsură să oferim un sfat obiectiv, care să ajute celelalte ființe umane. Riscăm astfel să ne inducem în eroare semenii, răstălmăcind cunoașterea pe care am primit-o sub o formă sau alta. Este astfel necesar să aprofundăm această cunoaștere până când o vom putea manifesta plenar în ființa noastră. Abia după aceea, putem și suntem în măsură să împărtășim această cunoaștere ființelor umane care merită aceasta.
Tăcerea este una dintre formele cele mai dificile de austeritate, de TAPAS. Cel care înţelege şi urmează această austeritate, va face astfel un bun exerciţiu de dezvoltare a voinţei şi totodată de reamintire a Naturii sale divine.
sursa: www.http://suntsanatos.ro
