La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 2F.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un tânăr de 21 ani, din comuna Plopana, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.