Semne clare că ești un introvert adevărat

tanaraTe consideri o persoană timidă și mai retrasă? Te epuizează ideea socializării? După o seară cu prietenii ai vrea să dormi vreo două zile? Iată și alte semne că ești un introvert autentic. 

Îți place să petreci timpul cu tine

Dacă ai ocazia să iei o pauză sau o mică vacanță, preferi să citești, să joci jocuri video sau pur și simplu să asculți muzică.

Simți că timpul pe care ți-l acorzi astfel este important pentru starea ta de bine, chiar dacă uneori te poți bucura și de socializare.

Știai că în jur de 25% din populație este introvertă? De asemenea, procentul este ușor mai crescut în cazul femeilor.

Cele mai bune idei îți vin când ești singur

Nu ai nimic împotriva brainstorming-ului sau a întâlnirilor, dar dacă ai nevoie de o soluție creativă, simți nevoia să te retragi și să te gândești la o situație sau la o problemă.

Timpul pe care ți-l acorzi examinând o situație în liniște îți permite să exploatezi la maxim abilitatea ta de a te implica în găsirea unei soluții originale și să obții rezultate cu care te poți mândri.

Ești un lider bun într-o echipă dinamică

Îți poți asuma cu succes rolul de lider într-o echipă funcțională și dinamică, în care fiecare își cunoaște rolul și este responsabil și implicat. Pentru un astfel de grup, ești liderul perfect.

Problemele apar în grupurile dezbinate, cu multe incertitudini, care așteaptă o călăuză care să-i dinamizeze. În acest caz, un parteneriat cu un extrovert ar echilibra balanța.

Extroverții atrag mereu atenția și ne captivează cu energia lor. Totodată, unele dintre cele mai valoroase idei, opere de artă și invenții, au venit de la oameni cerebrali și liniștiți, care au știut să se conecteze la lumea lor interioară și resursele existente acolo, respectiv introverții.

Ești ultimul care ridică mâna să răspundă la o întrebare

Încă din școala generală pot fi identificați cei care stau liniștiți în bancă și cei care ridică mâna să răspundă încă înainte de a termina profesorul întrebarea. Eliminăm de aici perfecționiștii în căutarea recunoașterii constante sau cei care… chiar nu au învățat lecția.

Manifestările de acest tip, sunt un comportament constant atât pentru introverți, cât și pentru extroverți.

Iar comportamentul liniștit al primilor nu înseamnă nicidecum că ar fi mai puțin pregătiți, ci doar că nu își doresc să devină centrul atenției celorlalți.

Cei din jur îți cer părerea

Dacă introverții nu au obiceiul de a se oferi voluntari în public, nici în particular nu sunt genul de persoane care să dea sfaturi prea multe sau să-și exprime des opiniile.

Ei sunt cei care își vor păstra părerile pentru sine și vor lăsa extroverții să preia controlul. Motiv pentru care deseori vor fi întrebați „Tu ce părere ai?”.

În primul rând pentru că atitudinea arată că sunt buni ascultători (chiar sunt!), iar în al doilea rând pentru că atunci când își exprimă un punct de vedere, de cele mai multe ori este atent gândit și valorizat de ceilalți.

Oamenii care se cataloghează drept introverți recunosc că se simt mai creativi atunci când stau singuri, decât dacă se află într-un grup. J. K. Rowling este o astfel de persoană, autoarea afirmând că ideea pentru Harry Potter i-a venit în 1990, când călătorea singură de la Manchester la Londra, într-un tren care avea întârziere.

Porți mereu căști audio în public

Fie că mergi pe stradă sau cu mijloacele de transport, dacă ești introvert, cu siguranță nu te atrage ideea de a interacționa prea mult cu ceea ce se petrece în jur.

Pe vremuri, alternativa era să lași capul în jos și să privești drept înainte. Acum, ai o protecție în plus, deși de multe ori, nici nu asculți muzică în căști.

Albert Einstein este un alt introvert celebru. Fizicianul afirma că monotonia și solitudinea unei vieți trăite în liniște stimulează gândirea creativă.

Nu inițiezi prea des o conversație

Nici nu te vezi vreodată în rolul personajului care stă la coadă și începe o discuție despre condițiile meteo!

Nu ești o persoană care să recunoască prea des că este stresată sau obosită, ci preferi să analizezi singur stările prin care treci.

Nu crezi că este treaba nimănui ci doar a ta și preferi să combați disconfortul prin strategiile personale. Prin urmare, cei din jur nu află prea ușor cum te simți, decât dacă sunt persoane apropiate cu care simți că poți împărtăși aceste lucruri.

Sursa: www.psychologies.ro

Adauga un comentariu

*