Eveniment rutier în Moineşti

La data de 08 iunie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din Moineşti au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

Din verificări a rezultat că un bărbat de 36 ani, din comuna Bereşti – Tazlău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 118 A, pe raza comunei Bereşti-Tazlău, pe direcţia Tescani-Floreşti, a surprins şi accidentat o localnică de 73 ani, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile, de la dreapta la stânga, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 73 ani, care a fost transportată la Spitalul Municipal Moineşti, unde a rămas internată.

Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*