Sunt introvertă de felul meu, iar să mă scoți din casă este o adevărată tortură. Și pentru mine, și pentru tine. Până acum îmi salvam bugetul de cumpărături (compulsive) tocmai prin refuzul de a fi între oameni. Mai nou, am dezvoltat o dependență pentru shopping online.
Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine shoppingul este sportul preferat. Mai mult, dacă vreau la cumpărături, îmi place să merg singură!
Cred că atunci când ieși cu o prietenă, spre exemplu, este mai plăcut să petreci timpul povestind sau vizionând un film ori o piesă de teatru (respectiv nevorbind deloc).
La shopping însă, îmi place ca timpul și atenția să îmi aparțină în exclusivitate, fiind una dintre cele mai egoiste activități ale mele. Prezența altcuiva ar însemna să îmi aloc timp și dorințelor celuilalt. Cum spuneam, sunt egoistă.
Cât despre timpul petrecut în magazine… să spunem că dacă este unul dintre magazinele preferate, mă poți uita acolo și după închidere. Probabil psihologii vor fi de acord că nu am prea multe bucurii în viață. Sau, că nu știu care sunt lucrurile de care mă pot bucura.
În apărarea mea, întrucât mă cunosc de ceva vreme și știu ce fac și ce nu: sunt o introvertăfuncțională! Respectiv, nevoia mea de bază este să stau singură, să fie liniște în jur, iar energia pe care o pot aloca altora este minimă.
Așa am fost mereu, de copil. Nu îmi displac oamenii, am câțiva prieteni, dar nu am resurse prea mari de investit în relaționarea cu ei. Dacă ies într-o seară, deseori am impresia că „nu am făcut nimic”, iar ca să îmi revin, am nevoie de timp. Și nu, nu ieșim la maraton…
Tot în apărarea mea, cea încântată (peste limitele legale) de shopping, îmi petrec timpul citind, jucându-mă cu pisica, vizionând filme franceze în speranța că îmi voi recupera abilitățile de a conversa în această limbă, scriind, etc.
Atunci când eram mică mă jucam de-a scrisul. Mi se părea cea mai mișto chestie pe care știu să o facă adulții. La cinci ani, pentru că îi căpiasem, părinții m-au învățat să scriu.
Iar în școală, mi-am exasperat profesorii cu compuneri, povești, poezii, epigrame și alte mici creații literare de care eram extrem de mândră. Poate din acest motiv, am făcut din asta o meserie. Scriu de când mă știu, pentru diverse publicații.
Tot de când mă știu, îmi cheltuiesc toți banii la shopping. Și nu regret. Cred că aceasta este cea mai mare problemă. Lipsa oricărei remușcări!
Da, mi se întâmplă să rămân fără bani, să mă cert (în gând) pentru perechea de pantofi de care nu aveam „nevoie”, dar toată vina durează 5 minute. Până văd pantofii. Apoi mă bucur de ei și uit de remușcări.
Bine că există magazine online…
Ceea ce mă tempera din avântul meu de „shopping addict” era taman introversia. Lipsa de energie, chef, și deseori (pentru că am două joburi) de timp.
Așadar, oboseala câștiga mai mereu teren și preferam să stau în casă să citesc. Sau să văd un film. Sau să vorbesc cu prietenii pe internet. Și, din punct de vedere bugetar nu era chiar rău.
Acum însă, pot face shopping online. S-a terminat cu distracția și cu planificarea bugetară care, de altfel, pentru o dependentă de cumpărături nu arată prea convingător: „Bugetul de shopping pentru luna asta este atât: (sumă fixă). Asta, dacă nu găsesc rochia pe care o voiam. Sau nuanța de fond de ten pe care o tot caut. Deci, la suma fixă, adaug o marjă de eroare.” Apoi realizez că nu îmi mai place rimelul și există unul pe care vreau de mult să îl încerc. Patologic, nu?
Dar am o parte responsabilă: plata datoriilor. Acelea sunt primele cheltuieli lunare, apoi restul. Bine, recunosc, o parte semi-responsabilă. Au fost luni în care am intrat în banii de întreținere…
Revenind la magazinele online, acestea sunt o adevărată problemă pentru introverți. Uneori, deși împotriva voinței mele, faptul că ieșeam din casă era un punct câștigat.
Știu că trebuie să ies și să socializez mai mult, dar dacă sunt și obligată să ies, e combinația ideală. Acum însă, pot face cumpărăturile fix de pe canapea. Și sunt în stare să petrec ore în șir studiind diverse oferte. Iar dacă văd și reduceri, sunt un om pierdut!
În consecință, dacă nu aș avea serviciul (unul este cu program fix, pentru cel de-al doilea lucrez de acasă), probabil cineva m-ar fi găsit, după câțiva ani, cu pânze de păianjen prinse de mine, în fața unui calculator. Scriind, desigur. Și făcând cumpărături.
Lăsând deoparte bucuria și nebunia mea în privința shoppingului, capcana este destul de mare.
Achizițiile de orice natură, îmi oferă o gratificare, îmi umplu un gol. Sunt plusul de energie de care am nevoie. Cât timp mă echilibrează, mă gândesc că sunt ok.
Dar în același timp, știu că este un echilibru aparent. Nevoile mele reale rămân aceleași și nu sunt astupate de noul rimel. Mai greu este să mi le recunosc mie. Să accept că am o problemă nu cu shoppingul în sine ci în spatele lui. Și să încep să o rezolv.
Cât timp deja ai învățat că soluția pentru a rezolva o problemă rapid este una (de ex. shoppingul), oricât de nefericită este alegerea, vei apela la ea.
Altfel, problema reală se va face resimțită, va trebui adresată, schimbări se vor cere a fi făcute, iar tot acest proces (matur) este dificil. Iar rezultatele se văd în timp (din păcate nu ni le poate livra curierul).
Învăț, încet și cu curaj să ies mai des, să mă bucur mai mult de ce am în jur și de mine însămi. Să nu caut soluțiile simple oferite de shopping și nici să nu mă izolez complet de lumea din jur.
Va dura ceva timp până voi ajunge la punctul pe care mi-l doresc, dar tocmai am constatat că m-am plictisit de stilul ăsta de viață și am nevoie de unul nou, cu care cochetez de ceva timp. Și e gratis.
Sursa: www.psychologies.ro
