14.482 de pasari au fost sacrificate in judetul Bacau

De la sfarsitul lunii aprilie cand in judetul Bacau s-a confirmat primul focar de gripa aviara, si pana la ora actuala, numarul de focare a ajuns la 15. In aceasta perioada au fost incinerate 14.482 de pasari de curte.

Primele localitati bacauane in care s-a depistat virusul fenomenal sunt Cotumba, Beleghet si Palanca, sate situate in zona de nord-vest a judetului.

„Inundatiile de anul trecut au ras tot in aceasta parte a judetului, drept urmare, oamenii si-au repopulat gospodariile cu pasari pe care le-au cumparat din zona Brasovului” a punctat doctorul Liviu Ivanciu, directorul executiv adjunct al Directiei Sanitar Veterinare Bacau.

Asta s-a intamplat la sfarsitul lunii aprilie. Apoi a aparut boala.

Totul a decurs asa cum scrie la carte”. Din data de 4 iunie, dupa operatiunile de dezinfectie, in locurile in care s-au depistat focare, s-au plasat puii santinela. Acestora li se vor recolta probe biologice dupa 21 de zile.

„Teoria conform careia nu ar exista gripa aviara este falsa, mai ales in contextul epidemiologic actual, este de parere directorul adjunct al DSV.

Virusul exista in zona Bacaului. In plus, am primit confirmarea izolarii virusului in urma probelor trimise la DSA. Mai intai a fost confirmata suspiciunea de existenta a bolii.

Pe buletinele de analiza de la laboratorul de referinta din Bucuresti scrie clar: ‘izolare pe oua embrionate SPF (libere de germeni) pozitiv la A 150 sub tipul H’. (R.A.)

Adauga un comentariu

*