Cu totii trecem prin situatii care ne genereaza setari de nervozitate. Iata totusi ce este isteria si cum o putem gestiona.
Nivelul ridicat de anxietate este gestionat diferit de fiecare dintre noi. Iar la baza reacțiilor stau istoricul personal, traumele sau reprimarea sexuală. Dar cel mai des avem de-a face cu persoane care pierd controlul, devin agresive și se comportă precum o bombă cu ceas.
Clinic, manifestările isteriei autentice, pot fi următoarele: dificultăți în respirație, palpitații, crampe, dureri de cap, contractare musculară, tulburări senzoriale sau chiar paralizie parțială.
Tot comportament isteric numim și țipetele, acuzele, nemulțumirile, manifestările agresive asupra unei alte persoane sau asupra persoanei în cauză.
Nesiguranța de sine
Lipsa încrederii în sine este fundamentul nesiguranțelor în orice relație încercăm să avem. Fie că este una profesională, una de prietenie sau de dragoste, convingerea că nu merităm anumite lucruri, ne poziționează inferior față de ceilalți.
Iar crizele de isterie pot interveni precum o apărare a noastră, respectiv nevoia de a fi văzuți altfel, apreciați și valorizați. Fără să știm însă să facem acest lucru asertiv.
Totodată, credința că merităm mult mai mult, iar cei din jur nu sunt în stare să ne aprecieze, se soldează cu același tip de comportament.
Cu siguranță, până nu ne rezolvăm astfel de probleme cu noi înșine, nu avem șanse să ne manifestăm diferit la exterior.
Este posibil să ne conștientizăm comportamentele, să înțelegem post factum că am greșit, dar, cu toate acestea, să nu ne putem controla, atunci când anxietatea devine insuportabilă.
Poate frustrările și carențele afective cu care venim din copilărie sunt motivele pentru care am ajuns în acest punct.
Cât timp nu apelăm la ajutor specializat, nu vom reuși să înțelegem originile și nici să intervenim eficient asupra manifestărilor de acest gen. Depinde de fiecare în parte.
Gelozia
Gelozia este tot o nesiguranță și, așa cum am citit în nenumărate rânduri, nu are nicio legătură cu iubirea, ci cu controlul pe care vrem să îl exercităm asupra altuia. Iar manifestările isterice atunci când considerăm că avem motive de „gelozie” sunt expresii ale neîncrederii pe care le avem în noi însene.
În realitate, considerăm că nu merităm iubire, respect, valorizare… iar partenerul se comportă în consecință.
În egală măsură, teama de a pierde afecțiunea și interesul unui partener, teama de singurătate și abandon, ne va poziționa fix în rolul celui părăsit, abandonat, evitat. Cine își dorește un partener instabil, mereu pus pe harță, cu ieșiri agresive?
De regulă, astfel de manifestări sunt însoțite de un nivel scăzut de stimă de sine și panică, sau de crize de plâns și depresie.
Cele din urmă, fiind și o formă de manipulare a partenerului, în caz că simțim distanțarea lui drept răspuns la comportamentul isteric manifestat de noi.
Încă o dată, istoria personală în relații, începând cu cele de familie (cu mama și tatăl) și continuând cu primele experiențe amoroase, ne-au setat un tipar greșit.
Acest tipar înseamnă fie alegerea partenerilor indisponibili care declanșează tipul de anxietate pe care nu îl putem controla (pentru că tindem să urmăm aceleași căi, chiar dacă nu ne sunt benefice), fie recreerea istoricului nefavorabil, pentru că este singurul mod în care știm să relaționăm.
Dacă nu ne vom rezolva cu noi înșine problemele de relaționare, manifestările isterice vor deveni un tipar de comunicare în cuplu, iar rezultatul va fi mereu cel de care ne temem cel mai tare: despărțirea, abandonul, pierderea.
Sursa: www.psychologies.ro
