O dată la şase luni, Institutul Pantone evaluează culorile predominante pe podiumurile de la Fashion Week, iar apoi alcătuiesc o listă de favorite pentru sezonul în cauză.
Circuitul Fashion Month (New York – Londra – Milano – Paris) tocmai s-a încheiat, iar Pantone a făcut publică lista celor mai populare 20 de nuanţe pentru toamnă 2017, aşa că, pentru a fi ahead of trends, poţi începe de pe acum să le incluzi în garderobă.
Grenadine
Grenadine, un roşu aprins şi mat (gândeşte-te la nuanţa roşiilor coapte) este unul dintre front runnerspentru culoarea anului următor (eu una sper să le bată pe celelalte şi să devină nuanţa anului 2018, căci îmi place enorm!). Deja face valuri în colecţiile pentru toamnă – look-urile roşii din cap până în picioare au putut fi zărite pe podiumurile de la Max Mara, Fendi, sau Brock Collection (foto sus).
Tawny Port
Tawny Port, un vişiniu prăfuit care aminteşte de nuanţă vinului de Porto, e nuanţa perfectă pentru toamnă – elegantă şi melancolică, fără să fie prea sobră. Deja am observat nuanţe similare pe podiumurile Public School, Emilia Wickstead şi Altuzarra.
Ballet Slipper
Ballet Slipper, după cum îi spune şi numele, aduce aminte de nuanţa suavă de roz a poantelor de balet. Deşi e un ton primăvăratic, mi se pare perfect pentru toamnă, tocmai pentru că se transformă într-un accent neaşteptat de pastel.
Butterum
Dacă iei drept indiciu numele, Butterum ar fi un mix dintre unt şi rom… mai exact, nuanţa de maro a romului îndulcită cu puţin galben pal, din care rezultă acest bej cald, care e fix tonul neutru ideal, ce se potriveşte cu absolut orice altă culoare!
Navy Peony
Navy Peony e un ton subtil de bleumarin, care parcă evocă o uşoară melancolie. L-am observat şi în prezentarea Dior, la Balenciaga sau la Jil Sander, în colecţiile pentru toamnă 2017.
Neutral Grey
Numele spune deja totul – un gri neutru care evocă eleganţă atemporală. Uite cât de bine arată pe podiumurile Blumarine, Calvin Klein sau Thom Browne, în diverse registre stilistice!
Shaded Spruce
Shaded Spruce e un turcoaz romantic, şi, după cum poţi vedea, şi-a făcut deja locul în colecţiile Issey Miyake, Brandon Maxwell sau Carolina Herrera.
Golden Lime
Golden Lime e un hibrid între galben şi verde, rezultatul fiind un verzui fresh, pe care l-am întâlnit şi pe podium în diverse variaţii de ton – neon în colecţia Rihannei – Genry X PUMA, verde bijuterie la Hellessy, sau verde gălbui la Tory Burch.
Marina
După cum îţi spune indiciul din nume, este vorba despre o nuanţă marină de albastru. După cum poţi observa, arată senzaţional în prezentările Pucci, Roksanda sau Miu Miu.
Autumn Maple
Un oranj care aduce aminte de nuanţa dovlecilor copţi, Autumn Maple e un staple al sezonului de toamnă. Chiar dacă în general oranjul este uşor dificil de purtat, ai dovada de la Pucci, Bottega Veneta sau Ferragamo că arată chiar foarte bine!
Flame Scarlet
Spre deosebire de Grenadine, care a deschis lista, Flame Scarlet este un roşu pur, ultra-aprins. L-am remarcat deja pe podiumurile Emilia Wickstead, Ports 1961 sau Max Mara!
Primrose Pink
Asemănător cu Ballet Slipper, Primrose Pink diferă prin faptul că este un ton uşor mai rece de roz pal. Dacă vrei să îl încerci încă de pe acum, inspiră-te din colecţiile Oscar de la Renta, Each X Other sau Gucci.
Toast
Toast e un bej camel cald şi discret. L-am remarcat deja la The Row, Michael Kors sau Ralph Lauren.
Blue Bell
Un bleu aerat şi diafan, Blue Bell e, la fel ca şi ballet Slipper, o nuanţă pastelată care e asociată mai degrabă cu primăvara, dar care va face un statement puternic dacă va fi purtat în sezonul de toamnă.
Royal Lilac
Am văzut diverse variaţii ale nuanţei regale de mov liliac pe podiumurile prezentărilor pentru toamnă, fie în versiuni jewel (precum la Atsushi Nakashima sau J.W. Anderson), fie în variante mate (precum la Roland Mouret).
Otter
Otter e un hibrid între maro şi kaki, iar vibe-ul pe care îl da este unul urban/utilitar foarte chic şi actual.
Copper Tan
O nuanţă caldă care aminteşte de cupru, Copper Tan a ajuns şi pe podiumuri, la Osman, Emilio Pucci sau Mulberry.
Lemon Curry
Erdem, Lacoste, Erin Fetherston au avut în colecţiile pentru toamnă 2017 această nuanţă super simpatică de galben verzui.
Golden Olive
Olivul cu aer fresh e pe lista mea de preferate dintre nuanţele pentru toamnă. L-am remarcat şi pe podiumuri la Eudon Choi, Simone Rocha şi David Koma.
David Korma, Eudon Choi, Simone Rocha
Sursa: www.alistmagazine.ro