In dimineata zilei de 22 decembrie 1989 am fost trimis sa particip si sa scriu, desigur, de la o adunare muncitoreasca dintr-o sectie a cunoscutei intreprinderi de Masini-Unelte Bacau. In acele zile erau organizate astfel de sedinte peste tot in fabrici si uzine si la sate ori in institutii, adunari la care erau adusi oameni care, desi, in covarsitoarea lor majoritate, gandeau altceva, trebuiau sa ia cuvantul si sa „infiereze†miscarile din Timisoara, acolo unde populatia iesise in strada.
Citez din articolul meu, publicat in numarul unu al primului cotidian liber din Bacau – „Desteptarea†– ziar pe care, impreuna cu o mana de colegi ziaristi si colaboratori patrioti, l-am facut intr-o noapte de neuitat: „Dar reportajul nu a mai aparut. A iesit singur din pagina, aruncat afara de Sfanta Libertate. Oamenii aceia, noi toti putem sa spunem acum ce avem pe suflet fara a ne mai minti, ca pana acum, cugetele. Fara a mai trai, in acelasi timp, doua stari diametral diferite: una- „justaâ€, intelegand, prin aceasta, pactul cu diavolul, pentru a supravietui; cealalta- cinstita, demna, dar pusa dupa gratiile sufletului…†Data aparitiei: sambata, 23 decembrie l989. Au trecut, de atunci, iata, 16 ani!
In dimineata zilei de 22 decembrie 1989 am fost trimis sa particip si sa scriu, desigur, de la o adunare muncitoreasca dintr-o sectie a cunoscutei intreprinderi de Masini-Unelte Bacau. In acele zile erau organizate astfel de sedinte peste tot in fabrici si uzine si la sate ori in institutii, adunari la care erau adusi oameni care, desi, in covarsitoarea lor majoritate, gandeau altceva, trebuiau sa ia cuvantul si sa „infiereze†miscarile din Timisoara, acolo unde populatia iesise in strada, intr-un elan al curajului si inaltului patriotism, impotriva dictaturii ceausiste.
Ca peste tot in tara, si adunarea la care am participat, in calitate de redactor al oficiosului „Steagul rosuâ€, a fost ceva anost, neconvingator, cei pusi sa vorbeasca citind niste „cuvinte†fabricate de altii, jenant de cenusii, de false. La redactie am scris asa cum trebuia sa scriu, am dat articolul secretarului de redactie care l-a paginat, urmand ca, a doua a zi, sa apara in „Steagul rosuâ€. Istoria se scrie, insa, si intr-o noapte…
A doua zi a aparut alt ziar, iar articolul meu a fost inlocuit de mine cu un altul, intitulat, simplu, „Un reportaj care nu a mai aparut…†Altfel spus, un articol despre adunarea de la „Masini-Unelte†, dar o relatare sincera, despre o stare de spirit pe care ziaristul a simtit-o dincolo de fraze goale, de cuvinte neconvingatoare, spuse intr-o situatie limita.
Vineri, 22 decembrie, pe la orele patru ale dupa amiezii, ma intorceam la redactie, dupa ce, dimineata, imi „facusem datoriaâ€. Iarna era in depturile ei, frigul pisca binisor, iar inserarea cobora din cer cu repeziciune… in fata Bibliotecii judetene ma intalnesc cu un vechi prieten, despre care, ca ziarist, scrisesem nu o data: inginerul Viorel Rati, directorul Statiunii de Cercetare si Productie Pomicola. Dau mana cu el si il aud soptindu-mi:
„Astazi se termina totul…†Ardeleanul acesta simpatic, profesionist de marca in domeniul pe care-l conduce, e sigur de ceea ce-mi spune. stie el ce stie… De fapt, cred ca stie ce stiu si eu. Aparatul de radio de-acasa e „fixat†pe „Europa Liberaâ€. si aparatul de radio din redactie „vorbeste aceeasi limbaâ€. intr-un fel, acesta e de-o seama, aproape, cu Nae Lungu, redactorul nostru de la „externeâ€.
De fapt, acum, Nae nu mai lucreaza la noi, Nae era un fel de mascota a redactiei – odihneasca-l pamantul! – un om atat de pur sufleteste, atat de bun, in intelesul romanesc al cuvantului,cum mai rar intalnesti. De la el a ramas radioul fixat pe „Europa Liberaâ€, aparatul acesta, credem cu totii, cei care il ascultam ,de ani buni, seara, cand suntem de serviciu, nici nu… stie alt post!
Asa ca sunt si eu bine pus la punct cu stirile, da, la Timisoara nu-i nici pe departe vorba de „agenturile straineâ€, cum spune Ceausescu, acolo a iesit poporul in strada, e revolta in toata regula. Mania populara a facut explozie. Ea nu poate fi ucisa nici cu mitralierele si nici cu tancurile. Timisoara e pe toate posturile straine de radio si televiziune. Numai radioul si televiziunea noastra ataca furibund ceea ce se intampla acolo, desi, cu totii simtim ca e vorba de altceva. Acolo a facut explozie durerea acumulata, acolo s-a rasculat demnitatea incalcata, acolo se cere abolirea dictaturii si triumful Libertatii…
Odata, aflandu-se intr-o vizita oficiala in Statele Unite ale Americii, Nicolae Ceausescu a fost intrebat daca in Romania exista libertatea presei si, in context, daca apar in presa romaneasca caricaturi in care el e „eroulâ€. Sigur, a dat un raspuns cat se poate de neconcludent:â€Veniti in Romania si va veti convinge…!†si noi, in redactie, am comentat, „pe la colturiâ€, acest raspuns. Uneori – spunea Roger Garaudi, marele filosof francez- e mai dificil sa pui problema decat s-o rezolvi. Ziaristul american stia, poate mai multe decat noi, cam cum e cu libertatea presei in Romania.
Da,la noi, Libertatea exista, dar lipsea cu desavarsire! Nu, nu se putea vorbi despre o astfel de libertate la noi… Si asta, poate, o resimteam cel mai dureros, noi, ziaristii… Nu o data am discutat aceasta chestiune, la „locul fapteiâ€, cu colegi de-ai mei. Cozile de la lapte sau de la carne era un subiect care ne-ar fi fost foarte… drag. Dar cum sa scrii despre „omorul†din halele de carne atunci cand veneau tacamuri de curca sau oase de vita…? Sa zicem ca ai fi scris – la urma urmei puteam scrie acasa – dar cine ti-ar fi publicat…? Dar cate subiecte, pe care le intalneam la tot pasul, nu ne erau, oare, interzise sa le dam in ziar…! Nimeni nu te oprea, nimeni nu-ti spunea sa nu scrii, dar daca ai fi incercat…?
O data cu asprirea situatiei din tara, cultul personalitatii devenise monstruos si, la fel, teroarea… Eram extrem de atenti pana si la despartirea cuvantului „partid†in silabe. Era exclus sa apara la capat de rand „par†si, dincolo, „tidâ€. Ce e aia „parâ€? Nu, cumva, partidul foloseste… parul…? Asa ar fi putut fi interpretat, pentru ca, acolo, „susâ€, erau si destule minti incuiate…
Grozavia ne da peste cap la ziarul in care publicam lucrarile conferintei judetene de partid din octombrie 1989. Scriu articolele de la conferinta, dar imi „cade†randul si la corectura. Ca de obicei, cu Mihai Buznea. Cap limpede – Constantin Nancu. Seara, sedinta de macheta condusa de redactorul sef, Petru Filioreanu. Se aude rotativa si, ca de fiecare data, un sentiment placut ma domina. E ca un cantec frumos…Masina aceasta uriasa – la care au muncit generatii de tipografi si care, de prin 1890, a tiparit milioane si milioane de ziare si alte lucrari – e ca o prietena foarte apropiata…
Dupa sedinta, coboram in sectie sa ne mai uitam o data prin ziar. si, deodata, se aude glasul plin de groaza al Elenei Tintaru: â€Opriti masina…! Opriti masina…!†intr-o fractiune de secunda masina „intepenesteâ€. Ce se intamplase…? Chiar in telegrama conferintei judetene, adresata tovarasului si tovarasei, doua „soparle†cat rotativa de mari. in loc de „tovarasului†e scris mare, citet, numai echipa de serviciu nu vazuse, „tovarauluiâ€, iar in loc de „Ceausescu†e scris „Cesausescuâ€. Mi s-a facut parul maciuca pe cap. Doamne, sa „stalcesti†numele conducatorului partidului si statului, al celui mai iubit si stimat fiu al poporului, sa i te adresezi si intr-un mod cu totul defaimator, „tovarauluiâ€, e o crima, e blasfemie curata…!
Se tiparisera, deja, vreo 3o de mii de exemplare, pe care le si luam „la manaâ€. Adica le rupem si le azvarlim in focarul de la stereotipie. Sar in ajutorul nostru toti tipografii aflati aici la acea ora – Constantin Cavaleru, Vasile Zaharia, Gelu Gherman, Mitica Bordeianu, Mitica Chiribici… Muncim, astfel, vreo doua ceasuri bune, degetele imi sangereaza in timp ce-mi blestem zilele… Dupa care ne reintoarcem in sedinta, cine a fost corector, cine cap limpede etc, etc. Grea viata de ziarist !
Iata, cum o simpla neatentie era sa ne duca la pierzanie! Ce s-ar fi putut intampla daca ziarul ar fi aparut cu greselile acelea idioate…? Mi-e frica sa ma gandesc… Lucram intr-o stare permanenta de stres, de teama devenita organica. si, cum se intampla adesea, tocmai atunci riscul de a „calca alaturi†e mai mare… Constantin Nancu, unul dintre ziaristii adevarati si coleg, ma tot sacaie, intre patru ochi: â€Uite, in sedintele noastre ar trebui sa discutam, odata si odata, despre conditia ziaristului in societatea noastra…!†Iar eu ii dau, mereu, acelasi raspuns: „Ce vrei, ma, sa ne aresteze…?â€
Cei de la „centru†sunt, tot mai atenti, cu presa, cu noi, ziaristii. Sa cu cumva sa calcam gresit… Suntem „dadaciti†si cum sa scriem. Cum am gasit, printre hartoagele mele – vechi si mirosind a… vechituri, dar de care mi-e mila sa ma despart –o foaie de hartie, cu antet, o citez, aici, lucru ce l-am mai facut, de fapt, si in alt context:
„Tovarasul Barac, de la sectia propaganda, presa si radioteleviziune a CC al PCR, comunica urmatoarele : nu se vor mai folosi in presa urmatoarele cuvinte si expresii – neatarnare, adancirea democratiei; sa nu ne mai exprimam – ingrasaminte chimice, ci numai ingrasaminte naturale; sa nu mai vorbim de rezolvarea problemei nationale, sa folosim denumirea localitatilor aprobata prin Legea 2 din 1968â€.
Totul indica inrautatirea situatiei din tara, totul anunta iminenta exploziei populare. si a venit ziua cea mare. Sublima Floare a Libertatii se afla, acum, in glastrele noastre. Am jinduit atat dupa ea! La 16 ani de la acel memorabil eveniment – in focul caruia m-am aflat – imi pun, inca, intrebari vizavi de modul cum stim sa folosim libertatea presei.
„Structura unei mari parti dintre publicatii exprima mentalitatea de buticari a celor care o fac…Rezultatul? O presa de indiscretii, zvonuri, barfe, scandaluri, insinuari, fictiuni care nu-ti cere si nu te lasa sa gandesti…â€- e concluzia cunoscutului critic literar si publicist, Constantin Calin, opinie pe care o imbratisez si eu intrutotul. Problema educatiei prin presa ramane deschisa. Ramane ca noi, cei care o facem, sa meditam permanent la acest deziderat…
Eugen Verman
