De ce e bine să învățăm din timp despre felul cum putem trăi armonios în cuplu? De ce e bine să citim mult despre educația copiilor? Simplu: ca să ne creștem copiii corect și bine, nu? Dar câți dintre oameni fac asta? Ei bine, e momentul să vorbim despre ceea ce lipsește în educația noastră despre viață, adică psihoeducația. Cum se definește și cum se explică acest concept, spune Monica David, psihoterapeut la Bucharest Therapy and Education Center.
Să zicem că trecem printr-o criză maritală? Ce am de făcut? Să divorțez? Să mai încerc? Ce anume pot să mai încerc? Care sunt limitele care au fost încălcate și care nu ar fi trebuit să fie încălcate?
Nu râdeți, acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le învățăm în școală. Dacă am face-o, poate că ar exista mai puține divorțuri și mai puțini copii care cresc în familii dizarmonice.
Educația relațională, psihoeducația, devine ceva necesar, precum matematica sau gramatica. Sau poate chiar și mai și. Fără gramatică mai poți trăi, dar dacă nu știi să comunici asertiv, de pildă, poți ajunge victima unui grup social, fie că e vorba de cei de la serviciu sau de familie.
Definiția unei educații care nu există (încă)
Psihoeducația îmbină psihoterapia cu educaţia pentru a ajuta oamenii să înţeleagă şi să înveţe cum să gestioneze anumite probleme cu care se confruntă.
Poate fi folosită într-o varietate largă de situaţii, de la cele ce vizează sănătatea emoţională şi psihică, până la situațiile ce vizează aspecte profesionale.
Psihoeducația se axează pe informarea oamenilor, ajutându-i să-şi crească nivelul de conştientizare, să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare şi relaţionale legate de problema ţintă, cea cu care vin la terapie.
Psihoterapeuţii servesc drept „facilitatori“, prin stabilirea obiectivelor de intervenţie şi prin construirea modelului explicativ, potrivit nevoilor clienţilor.
Psihoeducația poate fi folosită în diverse contexte şi poate fi adaptată mai multor formate de prezentare. Dovezile au arătat că psihoeducația este o intervenţie eficientă, care îmbunătăţeşte viaţa oamenilor prin creşterea nivelului de cunoştinţe şi prin dezvoltarea abilităţilor şi îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur.
Psihoeducația în terapie
Psihoeducația este o formă de intervenţie terapeutică ce îmbină psihoterapia şi educaţia. Poate fi folosită atât în lucrul individual, cât şi cu familiile sau în grupuri de persoane.
Poate avea un rol ajutător în cadrul unor intervenţii aflate deja în curs de desfăşurare – de exemplu, în terapia de familie sau în gestionarea tratamentelor medicamentoase.
Psihoeducația presupune informarea clientului asupra aspectului ce reflectă problema prezentă a clientului, dar şi intervenţii terapeutice ce au la bază diverse modele teoretice (terapia cognitiv-comportamentală, terapia sistemică, terapia centrată pe client, etc.).
Cum înveți să divorțezi
Grupurile de educaţie pun accentul pe informarea şi înţelegerea unui anumit subiect de interes pentru clienţi, care-i ajută pe aceştia să facă faţă situaţiilor de viaţă. De exemplu, relaţia de cuplu, familia, relaţia cu copilul, divorţul etc.
Alte grupuri de educaţie se pot concentra pe dezvoltarea anumitor abilităţi sociale prin informare, autoexplorare şi diverse exerciţii practice.
Psihoeducația constă într-un schimb de informaţii relevant pentru domeniul de interes al clientului şi aplicarea unor principii terapeutice.
De exemplu, un terapeut ar putea folosi o abordare cognitiv-comportamentală pentru a ajuta clientul să-şi dezvolte răspunsuri alternative la evenimente şi să abordeze distorsiunile cognitive (erorile de logică) ale clientului legate de aceste evenimente.
De asemenea, terapeutul poate prezenta informaţii relevante, pentru a-l ajuta pe client să înţeleagă distorsiunile cognitive şi utilizarea tehnicilor de construire a competenţelor (de exemplu, abilităţi de comunicare şi rezolvare de probleme) cu scopul de a spori capacitatea clientului de a aplica cu succes informaţiile furnizate.
În psihoterapia proprie sau cea de familie
În psihoterapia de familie, psihoterapeutul dezvoltă, împreună cu clientul, o serie de activităţi specifice vieții lui. De exemplu, poate că vrea să lucreze la îmbunătăţirea relaţiei cu copilul sau cu familia, sau la îmbunătăţirea prestaţiei sale la muncă.
Conţinutul este pre-ordonat, dar subiectele noi pe care le prezintă omul respectiv pot fi integrate în conţinutul ședinței.
Conţinutul sesiunii sau activităţii de psihoeducație poate fi prezentat atât verbal, cât şi vizual prin slide-uri sau prin demonstraţii.
Se pot face jocuri de rol, exerciţii de conştientizare, se pot proiecta fragmente video sau face diverse activităţi de grup, ce-i ajută pe participanţi să înţeleagă şi să conştientizeze conţinuturile mai pro funde ale subiectului abordat.
Psihoterapeutul poate alege să furnizeze participanţilor şi materiale scrise, în care să fie rezumate subiectele şi informaţiile, sporind astfel probabilitatea ca participanţii să integreze şi să rememoreze informaţiile.
Ele sunt prezentate simultan tuturor participanţilor, oameni cu grade diferite de înţelegere şi cunoaştere având experienţe diferite pe subiectul abordat.
Altceva decât consiliere
Rolul terapeutului şi relaţia terapeut-client în psihoeducație este diferit de cel din formele tradiţionale de consiliere şi psihoterapie. În psihoeducație, terapeutul are rol de facilitator şi profesor.
În timp ce consilierea şi psihoterapia se concentrează adeseori pe remedierea unei probleme, psihoeducația acordă o atenţie deosebită prevenirii problemelor şi dezvoltării punctelor forte.
Terapeutul este responsabil pentru stabilirea scopurilor şi activităţilor demersului psihoeducațional, pe de o parte, şi pe de altă parte, pentru adaptarea intervenţiei la nevoile, motivaţiile şi punctele forte şi slabe ale fiecărui om.
Sursa: www.psychologies.ro
