Tot mai multe persoane practică yoga în ultima vreme ca o formă de relaxare şi echilibrare a organismului. Ştim că yoga are de fapt mult mai multe beneficii asupra sănătăţii noastre, iar recent Simon Takur – autor şi practicant – a explicat într-un articol pe www.upliftconnect.com care este legătura dintre yoga şi neuroştiinţă.
Simon Thakur a afirmat faptul că una dintre funcţiile principale ale practicii yoga este aceea de a creşte gradul de conştientizare la nivelul întregului corp, cu o concentrare deosebit de importantă în jurul axei centrale a corpului, între coloana vertebrală şi organe. De aici, un aspect fundamental al practicii yoga poate începe cu trezirea abilităţii noastre de a rula coloana vertebrală înainte şi înapoi şi de a răsuci şi trezi această abilitate în fiecare vertebră.
Thakur discută pe baza experienţelor sale, ca urmare a faptului că a petrecut perioade lungi de timp studiind practici antice în culturile de origine, inclusiv tradiţionalele Svastha Yoga din India şi Xingyi din Taiwan. În ultimii ani şi-a creat un fel de filozofie proprie, pe care a denumit-o mişcare ancestrală: o combinaţie de practici tradiţionale antice, evoluţii de ultimă oră în neurobiologie şi teorie evolutivă.
Simţindu-ne corpul, simţim lumea
În interiorul corpului nostru, ne putem simţi respiraţia, durerile provocate de răni, bătăile inimii şi poate chiar pulsul la artera carotidă. Dincolo de acestea, nu putem simţi prea mult – şi acest lucru este comun pentru majoritatea oamenilor care trăiesc în lumea modernă. Fundamentul yoga poate avea ca efect trezirea senzitivităţii pentru a simţi fiecare vertebră individuală, dar se poate extinde şi la creşterea sensibilităţii către toate părţile corpului, atât la nivel intern cât şi la exterior.
Ceea ce descoperă ştiinţa este că prin capacitatea noastră crescută de a ne simţi propriile corpuri, ne sporeşte totodată şi capacitatea de a simţi empatic lumea din jurul nostru. Pentru a înţelege cum funcţionează acest lucru, trebuie să aruncăm o privire asupra hărţii corpului nostru şi neuronilor oglindă.
„Deconectarea umană actuală de lumea naturală începe odată cu deconectarea de corpurile noastre, deconectare pe care am moştenit-o cultural, din generaţie în generaţie – într-o măsură pe care majoritatea dintre noi în general nu prea o recunoaşte, motiv pentru care se naşte incapacitatea noastră de a ne simţi propriile corpuri”. Simon Thakur
Harta corpului şi neuronii oglindă
Cartografiile corporale (cum ar fi cele găsite în cortexul somatosenzorial) sunt părţile din creierul nostru care luminează electric atunci când simţim ceva fizic sau când ne gândim la o anumită senzaţie. Se numesc hărţi deoarece partea care se aprinde pentru mâna noastră este chiar lângă partea care se aprinde pentru braţul nostru şi aşa mai departe (se îmbină). Dacă un om de ştiinţă ar urma să stimuleze una dintre aceste părţi ale creierului nostru cu electricitate, am simţi senzaţia în partea vizată a corpului, chiar dacă nu l-ar atinge absolut nimic propriu-zis.
„Dacă putem accepta faptul că întreaga noastră conştientizare asupra corpului nu este un lucru fix, ci se poate schimba, se poate schimba foarte mult … şi o putem schimba, iar ceea ce am moştenit din cultura noastră nu este neapărat cel mai bun mod de a fi, atunci pot lua aceste informaţii şi pot folosi orice practică din orice tradiţie, reuşind să îmi alcătuiesc propriul meu set de valori după care să mă ghidez, implicând aspecte precum mişcarea şi conştientizarea în fiecare părticică a corpului – poate începând cu coloana vertebrală“, spune Simon Thakur.
Neuroplasticitatea este capacitatea sistemului nostru nervos de a se revanşa faţă de aspectele asupra cărora ne concentrăm atenţia. De exemplu, pe măsură ce practicăm o anumită postură, repetarea creează mai multe conexiuni neuronale din părţile asociate creierului. Mai multe fibre nervoase sunt de asemenea create de-a lungul conexiunii prin sistemul nervos către acea parte a corpului.
Pe măsură ce realizăm o activitate mai mult timp, creşte capacitatea noastră de a primi mai multe informaţii despre subtilitatea a ceea ce facem. Neuronii oglindă ne oferă posibilitatea de a simţi ce înseamnă să faci ceva, pur şi simplu observând o altă persoană care face. De exemplu, dacă cineva face cu mâna, aproximativ 15% dintre neuronii din cadrele corporale ale creierului nostru, se aprind în jurul mâinii şi braţului.
Yoga şi biologia compasiunii
Când stăm pe un scaun la şcoală sau într-un birou toată ziua, în fiecare zi, începem să pierdem flexibilitate şi conştientizarea atât la nivelul coloanei vertebrale, cât şi la restul corpului nostru. Pe de altă parte, atunci când facem o practică ca yoga, creştem cantitatea de detalii neurologice din hărţile corporale şi din sistemul nostru nervos. Putem să ne simţim mai flexibili, pentru că există un volum mai mare de cabluri care a fost construit în sistemul nostru nervos, astfel încât să putem simţi mai multe informaţii.
Acest lucru înseamnă de asemenea că pe măsură ce creştem volumul de detalii neuronale din cartografiile noastre, 15% care se comportă ca neuroni oglindă cresc, iar 15% dintr-un volum mai mare de neuroni este mai mare cu 15%. Iar concluzia cea mai importantă este aceea conform căreia cu cât ne conştientizăm mai mult pe noi înşine, cu atât ne sporeşte şi capacitatea de a simţi empatia faţă de ceilalţi.
Sursa: www.csid.ro
