Berbec
Este o săptămână în care ar fi bine să te ocupi mai mult de tine şi de scopurile tale personale. Îngrijeşte-ţi sănătatea, odihneşte-te, aranjează-ţi garderoba şi selectează-ţi priorităţile. Intuiţia îţi va fi accentuată, astfel că poţi dialoga cu tine însuţi pe teme diverse. Revelaţiile primite în starea de vis sau în starea de relaxare conştientă vor fi uimitoare şi de mare folos. Tentaţia de a vorbi despre tine şi planurile tale viitoare este la cote mari. Fii pudent şi ţine doar pentru tine ceea ce vrei, dar mai ales opiniile pe care ţi le-ai formulat în ultima vreme. Noutăţi financiare! Este rost de câştiguri din activitatea profesională desfăşurată la un loc de muncă.
Taur
Discuţiile cu prietenii îţi vor aduce lămuriri uimitoare vizavi de situaţia profesională de la locul de muncă în care activezi. Este posibil să primeşti oferte de colaborare destul de avantajoase, însă, deocamdată, te afli în faza de analiză şi dezbatere. Se recomandă prudenţă faţă de orice sfat sau faţă de orice informaţie primită, pentru există intenţii meschine ale unora. Sănătatea este vulnerabilă şi ar fi bine să te odihneşti conştient. Se pot accentua neplăceri specifice segmentelor capului şi segmentelor sistemului renal. Este nevoie de îndrumări medicale şi chiar de un program cotidian în care să alternezi regulat orele de odihnă cu orele de muncă.
Gemeni
Eşti solicitat la locul de muncă de către şefi şi colegi, pentru a rezolva chestiuni urgente. Cum eşti bine văzut în ultima vreme, aprecierile şi susţinerea sinceră a colegilor te vor impulsiona să lucrezi şi mai mult, găsind soluţii optime la tot şi toate. Însă evită alunecarea pe laurii victoriei şi a te implica în prea multe sarcini doar asa de dragul podiumului strălucitor. Deziluzia te poate cuprinde foarte curând. Întâlniri şi discuţii interesante cu prietenii. Sfaturile şi informaţiile oferite de aceştia îţi vor fi de mare folos, atât acum, cât şi în viitor. Notează-le într-un jurnal! Dar, în urma discuţiilor şi evenimentelor din această săptămână îţi vei revizui multe planuri.
Rac
Zilele acestea sunt fovorabile studiului, planificării unei călătorii sau unor cursuri de perfecţionare necesare în domeniul profesional în care activezi. Pe de altă parte poţi dialoga cu persoane erudite, oferindu-ţi o nouă perspectivă asupra vieţii. Probabil că îţi vei schimba unele concepţii despre lume. La locul de muncă eşti solicitat de către şefi şi de către colegi, pentru discuţii importante. Unii chiar au nevoie de ajutorul tău, însă alţii doresc doar să te provoace spre a-ţi afla intenţiile. În a doua parte a săptămânii, prietenii intră în scenă. Ceva se petrece sau afli ceva despre cineva apropiat şi relaţia se reconfigurează definitiv. Prudenţă!
Leu
Săptămâna începe cu aspecte financiare, de genul achitarea unor facturi, taxe sau datorii. Cel mai probabil este nevoie de cheltuieli pentru casă sau pentru membrii familiei. Totuşi selectează priorităţile, deoarece şantajul emoţional este aplicat cu regularitate de către cei dragi şi astfel cheltuieşti prea mult fără rost. Planuri de călătorii, de studii sau de a participa la conferinţe pe teme filozofice. Dialogurile cu persoane erudite te vor ajuta să priveşti dintr-o altă perspectivă viaţa şi evenimentele ei. Revizuirea filozofiei de viaţă este binevenită acum. În plan profesional se închide o etapă, mai ales în privinţa relaţiei cu şefii şi autorităţile.
Fecioara
Relaţiile parteneriale te provoacă mult la începutul acestei săptămâni, însă cu puţin efort şi bunăvoinţă vei reuşi să te strecori printre discuţii şi evenimente. Comunicarea joacă un rol important acum, mai ales că eşti foarte inspirat şi poţi vorbi liber despre orice, oricât şi foarte bine. Totuşi, dozează-ţi eforturile şi vorbeşte la obiect, fără a-ţi divulga intenţiile sau opiniile personale. Intervin aspecte financiare, de genul achitarea unor facturi sau datorii vechi. Pe de altă parte, însă, este rost de câştiguri suplimentare dintr-o colaborare sau cineva drag te sprijină material în mod surprinzător. Schimbarea filozofiei de viaţă este iminentă!
Balanta
Se conturează forfotă la locul de muncă. Este bine să te implici cât mai bine în ceea ce ai de făcut, pentru că sunt şanse de a-ţi mări veniturile. Atmosfera din colectivul de lucru este destul de tensionată, astfel că ar fi bine să fii discret şi să eviţi implicarea în treburile altora. Ai grijă şi de sănătate, pentru că eforturile din ultima vreme îşi lasă amprenta asupra corpului tău. Odihnă, dietă, plimbări uşoare în aer liber. Relaţiile parteneriale stau pe un bulgăre de dinamită. Partenerul de viaţă sau colaboratorii te vor provoacă la discuţii serioase pe seama termenilor şi condiţiilor de desfăşurare a activităţilor comune. Noutăţi financiare şi cheltuieli majore!
Scorpion
Relaţiile cu persoana iubită şi relaţiile cu copiii te solicită mult. Gustul dulce-amar predomină, astfel că ar fi bine să eviţi a avea prea multe aşteptări din partea celor dragi. Iluziile, deziluziile, minciuna şi bizareriile sunt prezente, dar bine mascate de către false sentimente afişate cu zâmbete largi şi inocente. Eşti suficient de abil ca să discerni adevărul de minciună, însă nu forţa nota. La serviciu apar sarcini de lucru urgente, pe care numai tu le poţi rezolva onorabil. Selectează priorităţile, dozează-ţi eforturile şi lucrează atent. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele capului şi pe segmentele sistemului renal. Final în relaţiile parteneriale!
Sagetator
Relaţiile familiale sunt foarte provocatoare. Discuţii aprinse şi multe activităţi domestice. Fii prudent şi ţine cont şi de părerile celorlalţi. De la banilităţi se poate ajunge la conflicte pe termen lung. Sunt momente favorabile abordării unui hobby şi pentru a te implica în activităţi recreative alături de cei dragi. Chiar dacă persoana iubită sau copiii nu ţi se alătură în distracţii şi aventuri, tu ocupă-te serioase de sufletul tău. Surprize de proporţii din partea celorlalţi. În a doua parte a săptămânii se conturează multă forfotă la serviciu, dar şi accentuarea unor afecţiuni ale gâtului. Este nevoie de modificarea stilului de viaţă şi activitate.
Capricorn
Eşti foarte solicitat de către persoanele din anturajul apropiat. Discuţii, întâlniri, călătorii pe distanţe scurte, rezolvarea unor demersuri privitoare la obţinerea unor documente personale sau profesionale. Unii prieteni au nevoie de ajutorul tău. Oferă sfaturi sau aspecte materiale atât cât îţi poţi permite, fără a forţa nota în vreun fel. Acasă, membrii familiei te provoacă la discuţii privitoare la treburile gospodăreşti şi la situaţia bunurilor patrimoniale. Verifică sursele de foc şi de aer din spaţiul locativ. Este nevoie de reparaţii serioase. În plan amoros se întrezăresc schimbări. Finaluri şi reconfigurări ale unor relaţii!
Varsator
Săptămâna începe cu aspecte financiare la locul de muncă. Poate fi vorba depsre obţinerea salariului, despre schimbarea condiţiilor de muncă sau despre favoruri din partea colegilor. În orice situaţie te-ai afla este bine să verifici atent fiecare sursă care îţi oferă ceva. Sunt posibile erori, intenţii ascunse ale unora care doresc, în umbră, să profite mai târziu de pe urma ta. Cheltuieli necesare traiului cotidian. Persoanele din anturajul apropiat te solicită pentru discuţii interesante şi unele chiar surprinzătoare. Evită să-ţi divulgi intenţiile şi opiniile! Acasă, în mediul familial se va închide o etapă. Rezolvări patrimoniale cu membrii familiei.
Pesti
Eşti în vervă la începutul acestei săptămâni, însă energia vitală este destul de fluctuantă. Se recomandă prudenţă şi selectarea priorităţilor. Există riscul să te pierzi în discuţii şi activităţi neprofitabile. Cheltuieli importante, primirea drepturilor salariale, obţinerea unor favoruri din partea celorlalţi. Anturajul apropiat te va solicita foarte mult prin discuţii şi activităţi comune cu persoanele dragi şi apropiate. Dar, cumva în urma aflării unor informaţii deosebite sau în urma gesturilor altora, te vei hotărî să finalizezi unele relaţii şi chiar să-ţi schimbi câte ceva din filozofia de viaţă. Relaţiile sunt distorsionate în general.