Limoncello este cuvântul italian care face referire la un lichior cu aromă intensă de lămâie, produs în Sorrento, coasta Amalfi şi insula Capri, dar foarte popular în întreaga Italia.
Limoncello este fabricat din lămâi (netratate), apă, alcool şi zahăr. Este o băutură de obicei consumată după masă, dar este o perfectă pentru orice ocazie.
Originile lui Limoncello sunt învăluite în mister şi teoriile sunt multe, ca întotdeauna. Cei din Sorrento, Amalfi şi Capri susţin că au creat acest lichior. Pe suprafeţe mici de kilometri, aceste trei populaţii se mândresc cu o producţie de limoncello transmisă din generaţie în generaţie.
În Capri, unii spun că originile sale sunt legate de evenimentele din familia omului de afaceri Massimo Canale, care, în 1988, a înregistrat prima marcă „Limoncello”.
Lichiorul a fost produs încă de la începutul anilor 1900, într-o mică pensiune pe insula Azzurra, unde Maria Antonia Farace a avut grijă de o grădină de lămâi şi portocale. În perioada postbelică, nepotul ei a deschis un bar lângă vila lui Alex Munte. Specialitatea acestui bar a fost lichiorul de lămâie făcut cu reţeta veche a bunicii sale.
În 1988, fiul nepotului, Massimo Canale, a început o mică producţie locală de Limoncello, înregistrând marca. Cu toate acestea, Sorrento şi Amalfi au propriile lor legende şi povestiri cu privire la producerea lichiorului galben tradiţional.
În Sorrento, de exemplu, povestea spune că, la începutul anilor 1900, familiile mari din Sorrento se asigurau întotdeauna că oaspeţii lor iluştri vor primi Limoncello, făcut după reţeta lor tradiţională.
Mai mult, în Amalfi, unii cred că lichiorul are origini şi mai vechi, fiind aproape legat de cultivarea lămâilor.
Cu toate acestea, aşa cum se întâmplă frecvent în aceste circumstanţe, adevărul este vag şi ipotezele sunt multe şi interesante.
Unii îşi amintesc obiceiurile ţăranilor şi pescarilor de a bea puţin lichior de lămâie dimineaţa pentru a evita răceala. Alţii vorbesc despre călugări diligenţi care intenţionau să păstreze plăcerile vieţii între rugăciuni, în timpul Evului Mediu, când drumurile erau periculoase şi mările populate cu sarazini.
Potrivit specialiştilor, istoria lui Limoncello este scurtă şi nu are rădăcini în tradiţia agrară, aşa cum se întâmplă de obicei. Nu există nicio documentaţie istorică privind utilizarea limoncello înainte de începutul secolului al XX-lea.
S-ar putea să nu ştim niciodată adevărul, cu excepţia faptului că lichiorul galben tradiţional a trecut graniţele de zeci de ani, cucerind jumătate din pieţele lumii.
Fenomenul comercial al lui Limoncello
De la Capri până la Costiera, faima lui Limoncello a ajuns în Milano, unde a fost numit Limoncino. A ajuns apoi până la Roma, şi în final la Napoli, unde barurile din centrul oraşului au început cu mândrie să arate sticlele vesele pline cu lichid galben.
Secretul succesului său a fost aroma unică atinsă de calitatea deosebită a lămâilor cultivate numai în anumite zone ale Campaniei, în sudul Italiei.
Cu toate că este un lichior cu un nivel ridicat de alcool, parfumul şi aroma lămâilor fac ca această băutură să fie dulce şi plăcută.
Pentru a aprecia Limoncello la maxim, acesta trebuie servit la o temperatură foarte scăzută, ceea ce îl face mai răcoritor în anotimpurile mai calde.
Prima dată a fot un capriciu, apoi o modă, iar acum este o tradiţie solidă pe care nici măcar numeroşii ei concurenţi nu le pot imita.
Primul semn al succesului este imitaţia, iar Limoncello a fost imitat nu numai în Italia, ci şi în întreaga lume. Acestea fiind spuse, pentru a se proteja de imitaţii, i se atribuie denumirea Indicazione Geografica Tipica (IGP), care presupune ca lichiorul este produs cu lămâi „ovale” din Sorrento.
Caracteristicile soiurilor artizanale de Limoncello
Care este diferenţa dintre Limoncello produs artizanal şi cel industrial? Răspunsul este simplu: lămâile! Lămâile autentice din Sorrento trebuie să fie produse într-unul din cartierele oraşului pe teritoriul care se întinde de la Vico Equense la Massa Lubrense şi insula Capri.
Sistemul de cultivare este cel tipic şi tradiţional adoptat în zonă. Natura unică a acestor fructe depinde de microclimat, de apropierea de mare şi de protecţia împotriva vânturilor reci, datorită utilizării tradiţionalelor pagliarelle (rogojini de paie) care acoperă plantaţiile şi sunt susţinute cu stâlpi de lemn de castan (mai mari de trei metri).
Recolta se efectuează de obicei în perioada februarie-octombrie: este efectuată manual, deoarece trebuie împiedicat contactul direct între lămâi şi sol.
Pentru a crea acest lichior din coajă de lămâie, trebuie să fim siguri de originea citricelor, adesea tratate cu pesticide chimice. Şi asta nu e tot. Gustul depinde, de asemenea, de soiurile folosite: Femminiello de la Massa Lubrense (cu forma ovală, coajă netedă, foarte suculentă) şi Sfusato din Amalfi (formă conică, cu o coajă groasă şi aproape fără seminţe). Acestea sunt soiurile utilizate pentru producerea acestui lichior, caracterizat prin aroma intensă a uleiurilor esenţiale pe care o moşteneşte din mediul înconjurător.
Limoncello este un digestiv excelent dacă este servit rece. Unii îl preferă la temperatura camerei, chiar adăugat în apă tonică sau şampanie. În ultimul timp, este la modă în gelato şi salată de fructe. În Campania, limoncello încheie prânzul sau cina: în acest moment a devenit un ritual social a cărui importanţă este aproape aceeaşi cu cea a cafelei.
Sursa: www.gustarte.ro
