La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii din Oneşti au depistat în flagrant un bărbat de 47 de ani, din comuna Caşin, care conducea un autoturism, pe Bulevardul Oituz din localitate.
Bărbatul în cauză a prezentat poliţiştilor o carte a autovehiculului despre care există suspiciunea rezonabilă ca fiind falsă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere conducerea unui autovehicul neînmatriculat, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
La aceeaşi dată, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 68 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe strada Chimiei.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că seria de pe şasiul autovehiculului nu corespunde cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare al autoturismului, fiind radiat din circulaţie de statul german.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals.