Uleiul de cocos ar putea ţine la distanţă bolile cardiace

Deşi se aştia că poate face minuni pentru piele şi păr, nimeni nu bănuia că uleiul de cocos poate avea şi alte beneficii pentru organism. Cu mai multe grăsimi saturate decât untul şi untura, experţii au încercat tot timpul să afle dacă uleiul de cocos ar putea să facă mai mult rău decât bine.

Acum, cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au realizat un amplu studiu care demonstrează că uleiul de nuca de cocos poate reduce riscul bolilor de inimă şi al accidentului vascular cerebral, asta dacă dacă este consumat în fiecare zi, timp de doar patru săptămâni.

Profesorii Kay-Tee Khaw şi Nita Forouhi au recrutat 94 de voluntari, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 75 de ani, care nu prezentau boli de inimă sau diabet.

Participanţii au fost împărţiţi în trei grupuri, iar fiecare parte a fost rugată să consume în fiecare zi, timp de patru săptămâni, 50 de grame (aproximativ trei linguri) de ulei de cocos, ulei de măsline extravirgin sau unt.

Specialiştii au vrut să afle în acest mod cum afectează aceste grăsimi nivelul de colesterol al voluntarilor. Rezultatele au fost surprinzătoare.

În timp ce participanţii care au consumat unt au înregistrat o creştere medie de 10% a nivelului colesterolului LDL, cunoscut sub numele de colesterol rău, cei care au ales uleiul de măsline au observat o uşoară reducere a nivelului LDL şi o creştere cu 5% a nivelului colesterolului HDL , numit şi  „colesterol bun”, pentru că are un rol protector.

Între timp, cei care au optat pentru uleiul de nucă de cocos au înregistrat cea mai mare creştere a colesterolului bun, cu o medie de 15%. Specialiştii au ajuns astfel la concluzia că acesta ar putea ţine la distanţă bolile de inimă şi accidentul vascular cerebral, dar cercetările continuă.

„Cred că decizia de a consuma anumite uleiuri depinde mai mult de efectele pe care acestea le au asupra sănătăţii”, a spus unul dintre cercetători.

Sursa: www.csid.ro

Adauga un comentariu

*