Doi ani de administratie Stavarache

Romeo Stavarache, primarul BacauluiAu trecut doi ani de cand s-a schimbat puterea in Bacau. Peste 700 de zile s-au dus si, odata cu ele, multe dintre sperantele celor care au votat cu „tanara speranta” in 2004. Ce s-a intamplat? De ce bacauanii nu sunt multumiti cu viata lor? De ce Bacaul nu este in topul oraselor? Raspunsurile nu sunt foarte greu de gasit, insa nu le vom da noi. Ne vom multumi sa schitam o retrospectiva a celor doi ani.

Mici nevoi, mari probleme

Ce-l doare pe bacauan cel mai mult? Strazile proaste, apa murdara si scumpa, curatenia care lasa de dorit, birocratia excesiva si spagareala. Sa le luam pe rand.

In 2004, Bacaul era invidiat de multi romani pentru reteaua buna de drumuri.

Conteaza mai putin cine si cum le-a facut. Important este ca se putea circula decent. In numai doi ani, situatia s-a schimbat, din pacate in rau. Tot mai multe artere importante au devenit greu practicabile, iar unele strazi laturalnice sunt un pericol pentru masini.

Nu s-au facut lucrari temeinice, ci doar carpeli care tin mai putin de un an. Motivatia? Nu sunt bani! Posibil, insa ne-a fost promisa o administratie care va sti sa atraga fonduri. Unde sunt?

Condamnata, pe buna dreptate, in campania electorala, calitatea apei in municipiu este la fel. Adica proasta spre mizerabila. Mult hulitul RAGC inainteaza cu pasi de melc spre limanul finalizarii proiectului de reabilitare a retelei de alimentare. Niciun termen precis, nicio situatie exacta, mereu scuze si amanari.

Iar bacauanii platesc cu pret mare si mereu majorat un lichid periculos chiar si pentru spalatul pe dinti.

Tot de povestit era curatenia in Bacau, unul dintre etaloanele invocate de straini. Paradoxal, aceeasi firma face curatenie si acum in Bacau, insa rezultatele sunt altele, mai proaste adica. Se spune ca fostul primar, chiar daca era cumatru cu patronul SOMA, il amenda lunar pentru ca nu-si indeplinea obligatiile contractuale.

In doi ani de administratie Stavarache, SOMA a primit multe atentionari si maximum 200 de milioane de lei amenda. Cam putin pentru cat de mult zac gunoaiele prin ghenele puturoase!
In vara lui 2004, Stavarache a obtinut votul a peste 65 la suta dintre bacauani, mai ales pentru ca el promisese ca va „reda Bacaul bacauanilor” si va „administra cu maxima transparenta treburile orasului”.

Un ultim sondaj de opinie il mai crediteaza pe actualul primar cu circa 35 la suta din intentiile de vot. Ce s-a intamplat? Simplu, a dezamagit tocmai prin nerespectarea celui mai important angajament pe care l-a luat in fata electoratului.

Nu lucreaza pentru oameni si, mai grav, s-a rupt de cei care au avut incredere in el. Inconjurat de un grup care-si face jocurile mai mult sau mai putin cu stirea sa, Stavarache a devenit prizonierul unei lumi false, in care realitatea nu mai are loc fiind inlocuita cu ceea ce ii susura in ureche „sfetnicii”.

Ca sa nu mai vorbim de obiceiul peschesului care s-a pastrat, si chiar s-a diversificat in Primarie. Pusi pe capatuiala, multi dintre cei din noua echipa nu ezita sa „taxeze” contribuabilul venit sa-si rezolve o problema.

De la amplasarea unui chiosc sau a unei tiribombe si pana la o retrocedare de pamant ori imobil, totul costa. Nu la oficial, ci „la negru”, pentru baietii lui Stava. Dovezi? Putina rabdare, sa se sature oamenii de japca si sa vorbeasca. Nu mai este mult…

Grupuri de interese? Nu, doar unul singur!

Imediat dupa preluarea mandatului, Romeo Stavarache a schimbat echipa din Primarie. Normal, nu vroia sa lucreze cu oamenii lui Sechelariu. S-a inconjurat doar de insi fideli verificati care l-au urmat de la PUR in PNL.

Fara ca vreunul sa posede o experienta minima in administratie sau macar in vreun domeniu notabil, acestia au creat in jurul primarului un bloc impenetrabil. Viceprimarii Onica si Scripat, directorul Geosanu, o serie de consilieri locali si judeteni, ei si doar ei au un cuvant de spus cascavalul banului public.

Si parca spunea Stavarache ca a gasit visteria goala. Atunci de unde zecile de miliarde pentru gasca fidela? Care gasca? Pai, de exemplu, liberalul Petrisor Botezatu, cooptat la invarteli de noua echipa, care s-a folosit de un fals grosolan pentru a castiga licitatia de asfaltare a municipiului.

Doar pentru ca presa a facut scandal si a obligat Parchetul sa se autosesizeze, Primaria a anulat fraudulosul contract.

Dar Petrica papase aproape trei sferturi din cele 10 miliarde de lei din buget. Sau Silvestru Dogaru, consilier judetean cu preocupari in domeniul constructiilor care a aprimit bani frumosi tot de la buget pentru lucrari in municipiu. Astia sunt doar doi, dar exista si altii care pana in 2004 abia isi ducea zilele cu firme falimentare si care, in numai doi ani, au ajuns sa invarta zeci de miliarde din banul public.

Concluzia? Preaonestul Stavarache a facut gol in jurul Primariei doar pentru a aduce propria camarila. Asta da model de munca in folosul comunitatii!

Cei mai fraieri din Moldova

Pana in 2004, Bacaul era invidiat si hulit pentru ca primea cei mai multi bani dintre judetele Moldovei, iar municipiul resedinta avea partea leului. Cum-necum, veneau fonduri de la Bucuresti si asta s-a vazut, in infrastructura mai ales. Ce sa-i faci, daca erau bacauani cu influenta la centru?!

Dupa ce-a castigat alegerile, Stavarache si-a dat seama ca influenta Partidului Conservator nu este suficient de mare in Guvern si a trecut la liberali. Primit cu mare tam-tam de Tariceanu si ai lui, primarul Bacaului a ramas doar cu pupaturile si bataile amicale pe umar, pentru ca banii au mers in alta parte.

La Iasi, la Neamt, la Suceava, Botosani, Vaslui sau Galati. Oriunde, numai in Bacau nu. Asa se face ca judetul nostru, si municipiul implicit, este pe ultimul loc in Moldova la alocari de fonduri guvernamentale.

Exemplu: dupa ce ne-a aiurit cu Spitalul Municipal care se va construi cu banii Guvernului, primarul Stavarache vine si cere voie sa imprumute bani din banci pentru a ridica spitalul.
Si mai grav este ca jocurile vecinilor nostri ne-au scos de pe traseul unor proiecte de anvergura strategice.

Cel mai elocvent exemplu este autostrada Est-Vest, care aproape sigur va ocoli judetul nostru. In schimb, cei din Iasi si Neamt si-au asigurat acces direct si imediat la cea mai importanta cale de acces spre Europa.

Ce intelegem noi din asta? Intelegem ca n-avem oameni cu… competenta si inima care sa se bata pentru interesele locale. Pe fondul acestei izolari, nici investitorii nu s-au inghesuit sa vina cu bani.

Cele mai „importante” afaceri straine din ultimii doi ani sunt cateva supermaketuri, dar ele nu sunt decat „aspiratoare” de bani locali ce se duc in buzunare din alte zari. Nicio fabricuta care sa dea o minima plusvaloare, ca sa nu mai vorbim de o investitie serioasa de la un mare concern international.

Tu m-ai mintit, eu te-am crezut/ Ce ramane de facut?

In lista de promisiuni electorale, candidatul Stavarache a insirat multe lucruri care au luat ochii electoratului.

De exemplu, diminuarea taxelor si impozitelor pe locuinte si terenuri. Oare in ce oras s-au redus aceste biruri, ca in Bacau nu s-a vazut nimic? Ba, dimpotriva! Poate cea mai mare gogorita a fost cea cu Spitalul Municipal care, spunea Stavarache, va fi ridicat cu banii pe care vechea administratie voia sa-i investeasca intr-un nou sediu al Primariei. Unde-i spitalul? Nu-i spitalul ca nu-s bani!

Ca sa-i gaseasca, primarul a bagat sub nasul consilierilor locali o hotarare prin care are dreptul sa imprumute din banci in acest scop. Si atunci, cum ramane cu promisiunea? Si cum ramane cu… prostioara cu farmaciile economat? A fost o gluma, nu-i asa?

Cum o gluma a fost si infiintarea unor „centre consultative de cartier in scopul cunoasterii si apropierii de problemele cetatenilor”. In afara limbajului de ras, observam nu doar ca respectivele centre n-au existat niciodata, dar apropierea de problemele cetatenilor este sublima, insa lipseste cu desavarsire.

Cine l-a vazut de Romeo Stavarache prin cartierele Bacaului, cu exceptia momentelor in care avea vreun pretext pentru a-si face campanie? Unde-s noile locuri de joaca, unde-s spatiile verzi? Nu-s, dar sunt sute de concesionari din domeniul public care au inghitit si putinul mostenit.

Dar chiar n-a facut nimic bun omul asta in doi ani? E de vazut totul in negru? N-are macar o particica pozitiva? Este posibil sa existe si semnul plus. Dar cand castigi cu 65 la suta alegerile intr-un oras ca Bacaul, nu ai voie sa o lalai doi ani, in timp ce lucrurile o iau la vale.

Ca sa nu mai vorbim de scandalurile legate direct de administratia pe care o conduci. Ca sa nu mai vorbim de prea multele prietenii in care banul public se invarte. Dupa doar doi ani, Stavarache a ajuns la 35 la suta. Cat Sechelariu dupa opt ani.

Daniela MORAR

Comentarii

  1. articolul nu e obiectiv, mai ales ca incalca notiuni morale.
    Citat din articol
    „Conteaza mai putin cine si cum le-a facut. Important este ca se putea circula decent”, cum sa nu conteze? -clar conteaza, nu-mi este egal daca traesc bine din bani ilegal repartizati pentru Bacau pentru ca fratioru e ministrul Transportului!, clar la cine ma refer, la Seche.
    Sigur noi bacaoani nu suntem deacord cu mica ciupeala sau un fel de bisnitarie la conlt de strada a Pinguinului, da nici cu apucaturile mafioate si starea de nesiguranta din timpul mandatului lui Seche (PSD) nu era mai bine.
    Daca-mi aduc bine aminte pe timpul PSD-ului aranjamentele, minciuna, coruptia.. era la ordinea zilei.
    Dovada faptului ca in ziua de azi se fac arestari, presa scrie libera de gusteri actualei puteri, spaga devine un act criminal,,, si alte multe exemple, este datorita schimbari puteri in PNL/PD.
    Sigur nu putem fi multumiti cu starea actuala, ne atinge pe toti dara nu optam la mafiotism cum a fost pe timpu PSD-ului, optama la mai bine, speranta la un partid cu o moralitate ridicata.
    Sunt sigur ca suntem pe calea ce-a buna.

  2. suntem pe dracu’ pe calea ‘cea buna’! e buna numai pentru buzunarele gastii lui stavarache, cum inainte era buna pentru buzunare altora. pentru cele ale cetatenilor mai putin. cit despre ‘pinguin’ e cel mai slab primar din moldova, nu vedeti? fac pariu ca daca vin anticipate si se sparge peneleu de pd, mincinosu’ fuge la pd sau psd!

  3. dau dreptate Dorru, da adevarul e mai trist decat poate fi aceptat de mintea noastra. NU AVEM PARTID! care sa apere interesele omului de rand.
    Daca vor fi anticipate prevat voturi de protest, o sa castige un partid gen „Gigi Becali”.
    Mai degraba Becareli sa ne masuram gradul de radiatii la creer decat iara corupti, mafioti, mincinosi si mici hoti de buzunare.
    Sa nu uitam ca PSD-ul a pierdut alegerile tocmai ca lumea era satula de Sechelarizarea bacaului, acuma suferim de PINGUINISM sa vedem cum ca fi daca ne vom BECARALIZA (Beciliza).
    Adevaru e ca trebue schimbat ceva, ca va fi mai bine sau mai rau, o sa aflam dupa aea, daca batem pasu pe loc nu o sa aflam nicodata cum ar fi fost ;-).

  4. bai manu eu am impresia ca ar trebui sa te duci sa iti ridici banii de la sediul pnl-ului saupd-ului ca prea il lauzi atat. ce draq a facut de cand sunt la putere?
    de cd vorbeste presa libera despre spaga , mita sau altceva de genul asta>?si in ceea ce priveste arestarile : ii aresteaza le da drumul, si in caz ca nu ai vazut sunt numai cei cu state vechi la psd. si stai linistit ca at cd vor pierde alegerile (si garantat le vor pierde) cei care vor veni la putere vor incepe si ei „vanatoarea de corupti”, si ghici unde ii vor gasi pe cei mai „mari” corupti”: in pnl-pd.asa ca las o moarta cu „drumul tau cel bun” ca ori nu vrei sa vezi adevarul ori ai ochelari de cal

Adauga un comentariu

*