6 părţi ale corpului pe care ţi le distruge fumatul

În afară de plămâni şi de inimă, despre care ştii în ce măsură sunt afectate de fumat, mai există şi alte părţi ale corpului afectate de acest obicei nociv. Vezi care sunt ele şi mai gândeşte-te dacă vrei sau nu să păstrezi acest obicei atât de nociv pentru sănătatea ta.

Articulaţiile

Suferi de inflamaţii ale articulaţiilor şi de dureri din ce în ce mai supărătoare? Studiile spun că fumătorii sunt mai predispuşi să facă artrită reumatoidă şi medicaţia pentru această boală nu este suficient de eficientă la fumători, cercetătorii nu au descoperit încă de ce. Dar, după cum observi, este un cerc vicios din care nu ai cum să ieşi dacă nu te laşi de fumat. Dacă ai nevoie de un argument în plus, află că distrugerea articulaţiilor este un proces ireversibil, care poate duce la imobilizare. Chiar merită să continui să fumezi cu acest preţ?

Pielea

Dacă eşti fumător ridurile vor apărea mult mai repede decât la celelalte persoane şi vor fi mai adânci. Fumatul accelerează procesul de îmbătrânire a pielii şi poate merge până acolo încât să ajungi să arăţi la 40 de ani ca şi cum ai avea 70 şi ai fi nefumător, fără nicio exagerare. Aceste proces este, de asemenea, ireversibil şi poate duce şi la boli ale pielii, dintre care cea mai gravă este cancerul.

Ochii

Aprinderea ţigării îţi dublează riscul de a suferi de degenerescenţă maculară, o afecţiune care îţi distruge vederea centrală, cea de care ai nevoie pentru a citi, a scrie şi a vedea feţele celor din jurul tău. În plus, studiile spun că eşti de trei ori mai predispus s faci cataractă, dacă eşti fumător.

Organele genitale

Este adevărat şi documentat cu numeroase studii: bărbaţii care fumează sunt mai predispuşi la a suferi de disfuncţii erectile. Şi cu cât fumezi mai mult, cu cât problemele se agravează. Bărbaţii care fumează au un risc mai mare de a face cancer testicular, iar femeile fumătoare au un risc crescut de a dezvolta cancer cervical.

Gingiile

Gingii sensibile, care sângerează, dureri la mestecat, respiraţie urât mirositoare sunt doar simptomele care vor duce în final la pierderea dinţilor, iar fumatul este responsabil pentru toate. Dacă eşti fumător ai risc dublu de a avea toate aceste probleme şi cu cât fumezi mai mult, cu atât riscul este mai mare.

Sistemul digestiv

Ulcer, boala Crohn, polipi pe colon, pancreatită (inflamaţie a pancreasului) şi cancer de pancreas sunt doar câteva dintre bolile grave legate de digestie pe care eşti mult mai probabil să le faci dacă eşti fumător. În plus, ai cu 35% mai multe şanse să faci diabet de tip 2, care îţi va afecta serios ficatul şi pancreasul.

Sursa: www.csid.ro

Adauga un comentariu

*