Pierderea unui simț poate fi o experiență extrem de dificilă și una din care cu greu îți poți reveni. Odată ce pierzi un simț, felul în care percepi lumea din jur se schimbă complet. Există multe mituri legate de pierderea simțurilor; unele dintre ele sunt adevărate, iar altele, mai puțin adevărate. Noi vom încerca să le deosebim între ele:
Pierderea mirosului
Simțul mirosului nu este unul din simțurile a căror pierdere ne sperie prea tare. Asta pentru că nu vedem mirosul ca pe un simț elementar, fără de care nu putem trăi. Însă pierzând simțul mirosului, gustul mâncării se schimbă și nu mai putem simți niciodată o aromă plăcută cum ar fi o floare sau un parfum deosebit. Ba mai mult, nu mai putem simți mirosul de fum, gaz sau substanțe periculoase, lucru care ne poate pune în pericol. Cu toate acestea, puțini oameni sunt conștienți de importanța reală a simțului mirosului. Deci, ce implică această pierdere?
Pierderea completă a simțului mirosului se numește anosmie și poate avea un impact puternic asupra psihologiei noastre. Conform Fifth Sense, simțul mirosului este legat direct de memorie, anumite arome putând evoca amintiri ale copilăriei. De asemenea, acest simț este strâns legat și de emoțiile noastre. Mulți pacienți cu anosmie relatează că pierderea mirosului i-a făcut să se simtă izolați de lumea înconjurătoare și a diminuat foarte mult intensitatea emoțiilor lor.
Pierderea văzului
Văzul e unul din simțurile pe care le prețuim cel mai mult. Pierderea văzului e o experiență teribilă, care poate avea efecte psihologice profunde asupra unui individ. Reacția obișnuita a celor care află că și-au pierdut vedere e una de șoc și, deseori, chiar de negare. Uneori starea de negare se poate prelungi, până când mintea pacientului găsește moduri de a se obișnui cu noua situație.
Oamenii care orbesc se pot simți speriați sau chiar neajutorați, iar aceste sentimente fac parte din procesul lor de acomodare cu noua situație. Însă creierul se adaptează la noua situație, atât psihologic cât și fiziologic; creierul redirecționează resurse din cortexul vizual spre cortexul auditiv și zone legate de memorie și miros. Mai mult decât atât, NCBI arată că pacienții orbi se descurcă mult mai bine decât cei care văd, în sarcini non-vizuale, din moment ce își concentrează toată atenția pe simțurile rămase.
Pierderea auzului
Pierderea auzului poate fi o experiență foarte dificilă, pentru că ne îngrădește abilitate de a comunica. Conform unor studii publicate pe asha.org, cei mai afectați sunt adulții cu vieți active, care își pierd auzul târziu în viață. Aceștia și-au dezvoltat deja o personalitate și nu se pot obișnui ușor cu pierderea auzului. Au joburi, familii și un stil de viață pe care îl văd ca fixat, astfel că le este mult mai greu să accepte noua lor realitate.
Pacienții care își pierd auzul târziu în viață raportează, deseori, simptome de depresie și pot să treacă chiar prin crize de identitate. Însă există și multe persoane care își pierd auzul și care acceptă, într-un final, noua lor situație și spun chiar că această trăsătură face acum parte din identitatea lor.
Pierderea auzului are și efecte mai puțin cunoscute. Persoanele fără auz au o vedere periferică mult mai bună și percep mult mai ușor obiectele în mișcare. De asemenea, au o capacitate de atenție crescută și dezvoltă repede abilități și mecanisme de adaptare, precum cititul pe buze.
Pierderea gustului
Pierderea gustului, denumită și ageusia, este strâns legată de anosmia, pierderea simțului mirosului, și este deseori confundată cu aceasta. Ageusia presupune pierderea funcțiilor gustative ale limbii. Întrucât mirosul are un rol foarte important în felul în care percepem gustul, e foarte ușor ca cele două să fie confundate.
Ageusia, care înseamnă pierderea totală a funcțiilor gustative este foarte rară. Mult mai comune sunt Hypogeusia și Dysgeusia, afecțiuni care conduc la pierderea parțială a simțului gustului. Pierderea sau diminuarea acestui simț poate conduce la sentimente de depresie și frustrare în rândul celor afectați.
Pierderea simțului tactil
Simțul atingerii generează mult mai multe informații decât cele tactile. Pierderea acestui simț se numește hypoesthesia și poate avea efecte grave. Ceea ce percepem noi drept simț al atingerii e reprezentat de sistemul nostru nervos somatic. Simțul atingerii e doar o piesă din mecanism; temperatura, textura, umiditatea, presiunea sau durerea sunt toate senzații generate de sistemul nervos somatic.
Această afecțiune este foarte rară, însă cei care suferă de ea spun că nu pot simți durerea, temperatura, presiunea asupra pielii și nici vibrațiile în membre. Asta face dificil până și mersul pe jos sau activități normale precum un duș, unde își pot arde pielea fără să realizeze. Persoanele cu această boală se pot simți neajutorate, fragile și deconectate de restul lumii, ceea ce poate genera perioade lungi de depresie.
Sursa: www.psychologies.ro
