A venit, în sfârşit, vremea pentru ieşiri în aer liber, plimbări interminabile, sporturi care nu te obligă să ai acces la o sală şi un echipament dedicat şi întâlniri cu prietenii, de preferat în faţa unui grătar şi cu o băutură rece în faţă. Şi cum minivacanţa de 1 mai este prilejul perfect pentru o porţie de relaxare, îţi spunem câteva trucuri şi secrete pentru a prepara cea mai gustoasă carne la grătar pe care ţi-o poţi imagina.
Marinează ingredientele
Pregăteşte cu o zi înainte un amestec format din ierburile aromate pe care le preferi, sare, piper, boia dulce sau iute, usturoi, ulei de măsline si zeamă de lămâie şi lasă carnea în acest amestec, la frigider, până a doua zi. Practic, nu există variantă greşită când vine vorba de combinaţii de ierburi aromate, preferinţele tale sunt singurele care contează. În orele când carnea va sta la frigider în acest amestec, aromele se vor combina şi carnea se va frăgezi, aşa că vei avea garanţia că atunci când o vei pune pe grătar, carnea se va transforma în cel mai delicios fel de mâncare.
Aşază corect carnea pe grătar
Deşi nu pare atât de important, este esenţial modul în care se distribuie căldura, pentru preparate delicioase şi gătite aşa cum îţi plac. Ţine cont de faptul că pe mijlocul suprafeţei găratarului temperatura este cea mai ridicată, aşa că acolo este locul în care va trebui aşezată carnea care se prepară mai greu (vita, mielul, porcul) şi nu puiul sau peştele, spre exemplu. Indicat este să le prepari pe rând, nu să le amesteci pe grătar, şi din motive de intenstatea cădurii, dar şi pentru a fi sigur că aromele nu se combină nefericit între ele.
Curăţă bine grătarul şi unge-l cu puţin ulei înainte de a pune carnea
Chiar dacă sună destul de logic ceea ce tocmai am spus, nu strică să îţi amintim. Un grătar bine curăţat îţi va permite să obţii gustul acela al cărnii în care se simt toate aromele şi, în plus, te va scuti de eventuale suprize care se traduc în toxiinfecţii alimentare şi vizite la spital când ţi-e lumea mai dragă. După ce ai curăţat bine grătarul şi s-a încins suficient, unge-l cu o pesulă cu ulei, pentru a preveni lipirea cărnii şi gustul accentuat de ars pe care aceasta l-ar putea căpăta.
Prepară şi legume la grătar
Oricât de fan al cărnii ai fi şi oricât de inspirat ţi s-ar părea dictonul: cea mai bună legumă este porcul, pune pe grătar şi câteva legume. Vinete, dovlecei, ardei, roşii, andive, orice te inspiră. Îţi garantăm că gustul te va da pur şi simplu pe spate. Asezonează cu sare şi piper proaspăt măcinat şi cu cîţiva stropi de ulei de măsline şi, când ai terminat de pregătit carnea, aşază legumele pe grătar. În 10 minute vei avea o garnitură senzaţională alături de carne şi vei putea chiar să consideri că ai mâncat sănătos.
Nu mânca imediat carnea preparată pe grătar
Secretul este ca, după ce ai luat carnea de pe grătar să o ţii într-un vas acoperit pentru încă 10 minute. Sucurile şi aromele se vor desăvârşi în acest fel şi îţi vor bucura papilele gustative cu adevărate explozii de arome. Dacă ţi se face foame cât prepari grătarul, ai grijă să ai şi un bol de salată pe care să îl foloseşti ca aperitiv, astfel încât să te bucuri de gustul cărnii pe îndelete când vei ajunge la ea, nu să o devorezi de foame.
Sursa: www.csid.ro