4 moduri în care tehnologia ne schimbă obiceiurile

Ne trezim cu telefonul în mână, nu e moment pe care să nu-l surprindem într-o fotografie și ne istorisim întâmplările prin intermediul unui vlog. Tehnologia a produs aceste schimbări în viețile noastre, dar oare vedem și cealaltă față a monedei?

Realitatea virtuală, este, de pildă, asociată în primul rând cu gaming-ul (jocurile video), și am putea crede că nu contribuie prea mult la schimbarea lumii. Am fi în eroare, însă – este utilizată în multe alte domenii care nu au legătură cu industria jocurilor: în științele sociale, în cadrul unor studii referitoare la percepția umană; în pregătirea militară, pentru a simula diferite situații precum saltul cu parașuta; în industria aerospațială; în planificarea urbanistică, la dezvoltarea programelor de transport și așa mai departe.

Similar, câteva alte tehnologii pe care le utilizăm frecvent și care par menite doar “să ne facă viața ușoară” fac mult mai mult decât atât, schimbând obiceiuri:

  1. Aerul condiționat, care pare astăzi o invenție banală, a schimbat nu doar modul în care ne raportăm la confort în interiorul clădirilor și al locuinței, ci chiar mișcarea populației de la o zonă a alta.

Este cazul Statelor Unite, unde introducerea aparatelor de aer condiționat, înainte de anii ‘70, a făcut ca tot mai mulți americani să se mute spre sud, statele de aici (Florida, sudul Californiei, Arizona) fiind considerate până atunci aproape nelocuibile, din cauza temperaturilor neprietenoase. Orașe ca Dubai sau Singapore au în comun o istorie similară: dezvoltarea lor nu ar fi fost posibilă fără schimbarea pe care a adus-o aerul condiționat.

  1. Tehnologia schimbă până și modul în care ne bem cafeaua: știai, de exemplu, că nu mai este nevoie să oprești la prima benzinărie ca să poți savura o cafea care “ține” la drum lung? Ai acum la dispoziție espressorul auto, de fapt un set (un mini-espressor, două cești și un șervet) conceput special pentru mașină, care prepară rapid un espresso, prin simpla conectare la bricheta auto.
  1. Nici cititul nu a rămas neatins de schimbare: potrivit unui raport al Pew Research Center, doar în Statele Unite, numărul celor care aleg să citească pe tabletă, smartphone sau eBook Reader a crescut de la 17%, în 2011, la 28%, în 2016. Vestea bună? Este mult mai simplu să “depozitezi” un număr nesfârșit de cărți în biblioteca virtuală, decât în cea fizică.
  1. Tehnologia aduce schimbări și pentru fumători, care folosesc în număr tot mai mare dispozitive care încălzesc tutunul, în loc să îl ardă (heat-not-burn), ca alternativă la țigările convenționale. Utilizatorii uită de fum, scrum și miros neplăcut și au astfel parte de o experiență mai curată, ultimul studiu, realizat de o echipă de cercetători germani, indicând faptul că dispozitivele de fumat de tipul heat-not-burn elimină mult mai puține substanțe toxice.

Sursa: www.psychologies.ro

Adauga un comentariu

*