Timp de aproape un secol, românii au sarbatorit ziua lor nationala la 10 mai, zi in care istoria noastra consemna trei mari evenimente care marcau in acelasi timp regalitatea prin care se punea baza României moderne. Era in acelasi timp o prima recunoastere a patrunderii României in marea familie europeana. Ce a insemnat 10 mai, cei din generatia antebelica o stiu desigur, nu numai din manualele de istorie, ci si din amintirile anilor când tara era in sarbatoare: parazi militare, petreceri populare, retrageri cu torte, slujbe in bisericile si manastirile crestine. Oamenii ieseau la iarba verde, fanfarele cântau in parcuri. La sate – hore si lautari, pe ulite – care cu boi impodibiti cu flori si ramuri inverzite. Peste tot, la sate si orase, se cânta imnul national „Traiasca regele”, pe versurile marelui poet nascut pe meleagurile noastre bacauane, Vasile Alecsandri. Mai intâi, Ziua Nationala a României a fost proclamata la 10 mai 1877 de catre Parlamentul României pentru ca tara isi capatase independenta. Independenta obtinuta datorita eroismului ostasilor nostri ce luptasera pe teritoriul bulgaresc ce apartinea turcilor sub comanda suprema a regelui Carol I. Congresul de pace de la Berlin recunostea pe plan european si mondial alaturarea României la marea familie europeana, iar dreptul public international includea România ca subiect cu drepturi egale intre celelalte tari. O a doua explicatie pentru alegerea datei de 10 mai drept zi nationala, a fost evenimentul din anul 1881, când tara noastra a fost proclamata ca regat. Clasa politica de atunci in frunte cu primul ministru I.C. Bratianu a considerat, pe buna dreptate, ca pentrtu consolidarea tânarului stat national român este necesara transformarea acestuia ca regat. Aceasta cu atât mai mult cu cât familia regala, descendenta a celebrei case germane Hohenzollern – Sigmaringen se inrudea cu majoritatea regilor Europei. Tot de regalitate era legat si un al treilea eveniment pentru care 10 mai a fost aleasa ziua nationala a noului stat european, recunoscut ca atare. In aceeasi zi, dar in 1866, Carol de Hohenzollern, pe atunci doar print, punea piciorul pe pamântul românesc rostind celebra fraza: ” Din acest moment am devenit român”. Din pacate, aceasta adevarata sarbatoare nationala a durat doar pâna când regimul comunist impus de tancurile sovietice odata cu „eliberarea” proclamata la 23 august 1944, si-a consolidat puterea prin obligarea tânarului rege Mihai I de a abdica. Era ziua de trista amintire, 30 decembrie 1947, ziua proclamarii Republicii Populare. Ziua de 10 mai a fost mutata de regimul comunist la 9 mai. Scopul adevarat ce s-a urmarit atunci a fost nu numai sarbatorirea victoriei armatelor aliate asupra nazismului, dar si stergerea din constiinta românilor a epocii atât de importante din istoria noastra – epoca celor 4 regi ai României: Carol I, Ferdinand, Carol II si Mihai I. Dar ce a insemnat pentru noi victoria cu care s-a incheiat al Doi-lea Razboi Mondial, victorie anuntata in special de Armata Rosie, o vedem si azi. E drept ca in final, dupa Revolutia din decembrie 1989, ne-am capatat independenta si suveranitatea totala, ca ne bucuram de democratie reala in cadrul unui stat de drept, dar din pacate nu putem uita ca traim intr-o Românie amputata prin pierderea unei bune parti a tarii reintregite pe timpul lui Ferdinand I. Basarabia, nordul Bucovinei, regiunea Herta a strabunei noastre Moldove, zac sub stapânirea Ucrainei vecine, din dorinta nazismului si comunismului (a se vedea pactul Ribentrop-Molotov din 1940). Poate fi uitata aceasta nedreptate? Nu, o spune un adevarat român!
Av. Gh. DALBAN