Mina „Trotus”, „petita” de Floarea Ivanof

ivanov.jpgFloarea Ivanof, administratorul hotelului „Magura” din Târgu Ocna si candidatul PD-L-ului la Primaria orasului, pare a fi interesata de cumpararea Minei „Trotus” si mai ales de sanatoriul subteran. Directorul Salinei a aparut ad-hoc pe lista consilierilor locali, in pozitia a doua, din partea organizatiei locale PD-L. Reprezentantii Primariei Târgu Ocna au depus o solicitare catre AVAS pentru ca sanatoriul sa fie trecut din domeniul public al statului, in cel al localitatii. „Daca vom obtine acest lucru, va fi ca un cui al lui Pepelea pentru oricine va cumpara fie mina intreaga, fie doar sanatoriul subteran”, a declarat Stefan Silochi, primarul orasului Târgu Ocna.

Mina „Trotus” din Târgu Ocna ii face cu ochiul omului de afaceri Floarea Ivanof, administratorul hotelului „Magura” si candidata PD-L-ului la Primarie. „In momentul de fata, mina este in subordinea Societatii Nationale a Sarii, dar exista posibilitatea ca aceasta sa fie cumparata de un om de afaceri. Noi vrem ca sanatoriul subteran sa ramâna locuitorilor acestui oras, de aceea am decis sa facem o adresa catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si sa fie trecuta din domeniul public de stat, in cel al localitatii. Sper sa reusim acest lucru. Va fi ca un cui al lui Pepelea pentru oricine o va cumpara. Sa sa stie ca avem si noi ceva de zis!”, a declarat Stefan Silochi, edilul orasului.

Directorul de la Salina, in lista consilierilor locali

Petrisor Chelaru, directorul minei de sare, a aparut, peste noapte, pe locul doi in lista PD-L-ului, pentru consilieri locali. „Eu trebuia sa fiu in lista de consilieri locali. M-am trezit ca am fost coborât pe locul zece si pe locul doi a fost trecut pe lista directorul Chelaru. Atunci am decis sa ma retrag definitiv din lista consilierilor locali. Am si eu demnitatea mea si nu ma onoreaza acest loc. Nu am sa ma retrag din partid fiindca eu cred in el. Nu mi se pare normal ca in locul meu sa fie Chelaru, om care nu a participat niciodata la vreo sedinta a partidului. Nu a facut nimic pentru acest partid! In cazul acesta nici macar nu se respecta statutul. Nu stiu cum a ajuns el pe lista, ca nu a facut nimic pâna acum in cadrul organizatiei”, a spus Aurel Bucur, liderul sindicatului minier „Lumina”, vicepresedinte PD-L Târgu Ocna. Acesta a mai adaugat ca exista o legatura intre Floarea Ivanof si Petrisor Chelaru, dar nu vrea sa se lanseze in afirmatii pe care nu le poate proba. „O relatie comerciala exista. Acesta este un lucru care se poate demonstra, deoarece exista un contract incheiat intre hotelul Magura si sanatoriul subteran din mina”, a declarat Aurel Bucur.

Chelaru: „Nu am timp sa vorbesc!”

Contactat telefonic, Petrisor Chelaru, directorul Minei Trotus, nu a vrut sa ne dea nicio declaratie cu privirea la pozitia sa pe lista de consilieri locali din partea PD-L-ului. Totodata a refuzat sa ne raspunda si la intrebarea daca Floarea Ivanof are intentia de a cumpara mina de sare din localitate. „Nu am timp sa vorbesc!”, a raspuns acesta lapidar, dupa care ne-a inchis telefonul.

Ivanof: „Nu am sa va mai raspund la telefon!”

Floarea Ivanof sustine ca nu este interesata sa cumpere mina de la Târgu Ocna, deoarece nu are forta necesara sa o administreze in intregime. „Nu se poate cumpara pe bucati. Cine o cumpara trebuie sa o ia toata. Eu nu am cum sa o iau in intregime”, a spus ea. Am insistat sa ne raspunda daca este interesata de sanatoriul subteran din cadrul minei. „Pe cine mai sperie azi privatizarea? Oamenii nu trebuie sa se teama de asa ceva!”, a evitat aceasta raspunsul. Am mai intrebat-o pe directorul de la Mina Trotus a ajuns pe lista candidatilor la Consiliul Local din partea PD-L-ului, desi nu a participat la nicio sedinta pâna in acest moment. „Vad ca sunteti foarte bine informata. Chiar mai bine informata ca mine! Imi rezerv dreptul de a nu va mai raspunde la acest telefon”, a raspuns aceasta iritata.

Aliante pe sub perdea

Surse din cadrul PD-L sustin ca Floarea Ivanof „cocheteaza”, de ceva vreme, cu PNL-ul. Acesta este si motivul pentru care, a participat, pe 2 mai, la lansarea candidatului PNL-ist in cursa pentru functia de primar la Târgu Ocna. Atunci, edilul Bacaului, Romeo Stavarache, presedintele judetenei PNL, a adresat de la microfon „urari de bine” si a salutat-o pe Floarea Ivanof, care se afla in sala. „Probabil ca am meritat sa fiu salutata! Asta e un semn politic bun”, a comentat Floarea Ivanof, gestul lui Stavarache. Aceleasi surse sustin ca Primarul Bacaului este cel care „o va ajuta” cu o intrare la „centu” pentru achizitionarea sanatoriului subteran de la Salina. La intrebarea cum de mesh-ul edilului Stavarache se afla amplasat pe hotelul „Decebal” (n.r. – hotel administrat de fiul Floarei Ivanof), aceasta a spus ca este vorba doar de un contract comecial si „daca va plati si Ioan Chiriac (n.r. – candidatul PD-L la Primaria Bacau) poate sa isi puna mesh-ul pe un alt perete al cladirii”. Am incercat sa obtinem si un punct de vedere de la Romeo Stavarache cu privire la relatia sa cu Floarea Ivanof, dar acesta a refuzat sa ne dea vreun raspuns. Olimpia FILIP

Adauga un comentariu

*