AEROSTAR Bacau – RARAUL C- lung Moldovenesc 2 – 2 (0 – 0)

AEROSTAR: Cosa – Purica, Chirasca, Adascalitei, Andronache, Oniu – Draghici, Demba, Sofrone(68 Apetroaie) – Dutciuc (90 Miron), Ghioc (46 Carp). Antrenori: Ion Radu – Vali Cioanca si Tica Sofrone. RARAUL: Axinte – Tivodar, Plecanciuc, Popecu, Ilie – Andruc, Sârbu, Ionita (85 Vizitiu), Ruxandaria – Lazar (67 Piticaru), Gherine. Antrenor: Cristian Popescu. Cartonase galbene: Cosa, Chirasca, Oniu /Sârbu, Lazar. Arbitri: George Brânzei (Botosani) – Florin Danciu(Focsani) si Iulian Brânza (Botosani). Observator: Florea Frusin (Bucuresti). Au marcat: PURICA(min.58), CARP (min.80) / PITICARU (Min. 85) si SÃRBU (min. 86).

Joc spectaculos, patru goluri, obiectiv atins, cam asa se poate caracteriza ultima evolutie pe teren propriu a „aviatorilor” in partida de vineri contra Raraului. Daca in prima repriza, elevii lui Ion Radu, Vali Cioanca si Tica Sofrone au ratat numeroase ocazii, in cea de a doua au inscris la un sfert de ora dupa pauza golul care putea fi unul izbavitor, prin Purica. Jocul a continuat in nota de dominare a gazdelor, insa si evolutia oaspetilor era destul de apreciata. Cu zece minute inainte de final, Carp ii subtilizeaza un balon portarului Axinte si inscrtie cu capul, facând ca diferenta sa ajunga la doua goluri, fapt ce il determina pe craincul stadionului, Victor Balan, sa declare de pe atunci victoria gazdelor. Peste cinci minute insa, oaspetii reduc din handicap prin noul intrat Piticaru, pentru ca numai peste un minut, sa egaleze la o ezitare in lant a defensivei „aviatorilor”! Elevii lui Ion Radu au o zvâcnire in minutele de prelungiri, Demba insita in recuperarea unui balon, ii paseaza lui Purica, aflat singur in fata portarului de la Raraul, insa acesta se complica si intârzie sutul, fiin deposedat in extremis! Una peste alta, „aviatorii” si-au indeplinit obiectivul pentru ca nu mai aveau nevoie decât de un punct pentru a-si asigura matematic participarea la barajul pentru promovarea in Liga a II-a. Este cea mai mare performanta a echipei Aerostar din intreaga ei evolutie si meritele revin in egala masura antrenorilor, jucatorilor si conducerii administrative a clubului, precum si sprijinului acordat de directorii fabricii de avioane din Bacau. La sfârsitiul lunii, la Câmpina, AEROSTAR isi joaca sansa promovarii in al doilea esalon fotbalistic al tarii.
Dan MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*