Casa Corpului Didactic Bacău organizează în premieră un curs de învăţare a limbii franceze pentru educatoare si învăţători.
Acesta a debutat ieri, 14 mai 2008, ora. 13.00, la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.17 Bacău, formator acreditat fiind institutor Elena Roşca. Programul este justificat de necesitatea dezvoltării competentelor profesionale, didactice si psihosociale a cadrelor didactice, cu scopul îmbogatirii sistemului conceptual pedagogic al acestora, în special a educatoarelor si învăţătorilor, presupunând totodată si formarea resursei umane care se implică in implementarea politicilor educaţionale naţionale.
Pe parcursul celor 40 de ore participanţii vor descoperi tehnicile de conversaţie specifice limbii franceze pentru a rezolva cu succes sarcinile de comunicare orală, vor învăţa tehnici noi de lectură si redare a unui text de specialitate, vor avea posibilitatea să traducă mesaje orale si scrise din si în limba franceză si vor opera cu instrumente stiinţifice (dicţionare) în analiza unor documente specifice. Conţinutul cursului cuprinde următoarele teme: universul personal, mediul înconjurător, progres si schimbare, relaţii de comunicare, mijloace de comunicare în societatea modernă şi cultură şi civilizaţie franceză.
Fiecare cursant va fi angajat pe parcursul modulului în construirea unor demersuri interactive şi formative, prin valorificarea conţinuturilor şi utilizarea de strategii şi tehnici specifice, iar evaluarea va consta în aplicarea unui test practic.
„Având în vedere noile deschideri ale învaţământului românesc, în contextul integrării în Uniunea Europeană, tot mai multe cadre didactice iniÅ£iază proiecte cu celelalte ţări europene, ÅŸi nu numai. Deci nevoia de comunicare într-o limbă de circulaÅ£ie europeană este mai mult decât necesară. De aceea noi organizăm permanent cursuri de limbi străine, limba franceză având prioritate, alături de limba engleză ÅŸi limba italiană”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău.
Stefan OLTEANU