Brândusa Popescu a fost eliberata din functia de inspector scolar general adjunct

Ieri dimineata a sosit , prin fax, la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau Ordinul ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr.4034/15.05.2008, continând doar doua articole: Art.1. Incepând cu data prezentului Ordin, doamna profesoara Popescu Brândusa este eliberata din functia de inspector general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Cu aceeasi data, doamna profesoara Popescu Brândusa revine pe catedra rezervata. Art.2. Directia Generala Management, Resurse Umane din Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Inspectoratul Scolar Judetean Bacau vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin”. Putin mai târziu a sosit, tot prin fax, si Adresa nr.32265/16.05.2008, cu un continut aproape identic. Inspectorul scolar general, profesorul Ovidiu Cojocaru, ne-a informat ca i-a adus imediat la cunostinta colegei sale, Brândusa Popescu, continutul celor doua documente expediate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. „Am anuntat-o imediat si n-a facut nici un comentariu, ne-a declarat Ovidiu Cojocaru. Acest provizorat a durat deja prea mult, intr-o perioada supraaglomerata, când, la nivelul Inspectoratului, au fost in fiecare zi actiuni maraton, cum au fost concursul directorilor, tezele cu subiect unic, verificarea si evaluarea dosarelor depuse pentru obtinerea distinctiei „Gheorghe Lazar”, pregatirile pentru examenul de bacalaureat si altele. Deja am inceput sa ma gândesc la nominalizarea unui inspector general adjunct, cu delegatie, dintre vreo patru-cinci directori cu o bogata si apreciata activitate manageriala si la catedra”, ne-a declarat inspectorul scolar general Ovidiu Cojocaru, adaugând ca spera ca, pâna la jumatatea saptamânii viitoare, sa aiba un nou inspector general adjunct. Deja pe holurile Inspectoratului Scolar Judetean erau vehiculate câteva nume, printre care cele ale profesorilor Adrian Horodnic, directorul Colegiului National „Ferdinand I”, al carui mandat directorial expira la 1 septembrie a.c., si Gabriel Andrei, directorul Colegiului National „Gheorghe Vranceanu”.
Stefan OLTEANU

Adauga un comentariu

*