Socul este un arbust care creste la marginea padurilor de deal si câmpie, in luminisuri, pe lânga garduri. Contine rutozida, ulei volatil, etil-amine, izobutil si izoamil-amine, beta glicozizi ai acizilor cafeic si ferulic, mucilagii, vitamina C.
Intern: are proprietati diuretice, laxative si galactogoge. Provoaca transpiratie (sudorific) abundenta, ajutând la scaderea temperaturii. Florile de soc au proprietati antinevralÂgice. Ceaiul de flori de soc se ia contra tusei in afectiuÂnile aparatului respirator: raceala, gripa, bronsita, ca si in constipatie. Se recomanda in reumatism, boli ale aparatului urinar.
Ceaiul de flori de soc mareste cantitatea de lapte la femeile care alapteaza, se foloseste ca medicament natural in obezitate. Pentru aceleasi motive este recomandat in constipatiile de natura nervoasa.
Extern, sub forma de bai sau cataplasme, este indicat in abcese, arsuri, având proprietatea de a calma durerile, cu efect decongestiv. Antiseptic.
Intern – infuzie: 3 lingurite de flori la 300 ml apa clocotita; se beau 4 ceaiuri caldute pe zi.
Laxativ – infuzie: 2-3 lingurite la 250 ml apa clocotita; se ia seara inainte de culcare.
Extern – infuzie: cantitatea de flori se dubleaza. Fructele de soc se folosesc la prepararea marmeladelor si siropului. Siropul se poate prepara din 1000 g suc de fructe la 800 g zahar. Pentru aroma se poate adauga in timpul fierÂberii 50 g flori uscate apoi se filtreaza.
