Ministrul Adomnitei s-a dus la gradinita

Aflat in plina campanie electorala la Iasi, ministrul Cristian Adomnitei s-a laudat in fata potentialilor alegatori din Târgul Cucului ca a introduis obligativitatea invatamântului inca de la vârsta de trei ani. E de neinteles cum nici unul dintre cei prezenti la monologul electoral n-a incercat sa-i deschida ochii si sa-i spuna de la obraz ca, pe fondul unei acute crize de spatii pentru gradinite, masura intempestiva a lui Adomnitei a facut ca admiterea la gradinita sa fie mult mai dificila decât admiterea la facultate, parintii fiind cei care se vor aseza la zile-coada sau vor trebui sa se imprumute la banci pentru a da spaga necesara obtinerii unui loc la grupa mica pentru odraslele lor. Ca sa nu mai vorbim de mediul rural, unde, chiar daca luam in calcul cele 450 de microbuze scolare (dintre care mai bine de 150 nu mai sunt in circulatie), parintii vor trebui sa-si procure si pampersi pe durata transportului copiilor de 3 ani din satul natal pâna la „gradinita de centru”. Ministrul Adomnitei a perorat pâna la plictiseala pe tema „alinierii la normele europene”, dar s-a ferit sa spuna ca in toate tarile europene sunt maximum 20 de copii intr-o grupa de gradinita, in timp ce la noi sunt peste 35 intr-o grupa si presiunile tot mai mari vor urca cifra pâna la 40 sau chiar mai mult. (St.O.)

Adauga un comentariu

*