Dictatura exceptiilor

Democratia ne ofera acest analgezic inselator: zgomotul si furia constrânse legislativ. Când ne doare ceva, când ne displace un lucru sau altul, un om, o initiativa, protestul e singurul absorbant regulamentar al frustrarilor acumulate, unica supapa de evacuare functionala. Prin urmare, iesi in strada si ceri.

La sfârsitul saptamânii trecute ne-au cam invadat minoritatile in cautare de lichiditati de imagine si de credibilitate. Avem, desigur, ceva de invatat de pe urma parazii gay din capitala: agonia prelunga a prefacerilor statale românesti a ajuns intr-un punct critic. Suntem in etapa, deloc comoda, in care ne guverneaza exceptiile, nu regula. E doar o impresie gresita. De fapt, mereu a fost asa. La noi, ca nicaieri altundeva, cutuma si naravul au suplinit absenta literei de lege. In cele din urma, au sfârsit prin a o sufoca si inlocui. Starea se potriveste de minune cu “trend”-ul international: marginalii preiau puterea; extremele politizate ale societatii isi urla discriminarea din gura si gaura de sarpe; grosul societatii e eludat de agerimea aparenta a legiuitorului local care – mai mult din obligatia etichetei – promoveaza un democratism desantat si periculos prin faptul ca denatureaza produsul original. Insa si caramica democratica e slab aromatizata. Numita discriminare pozitiva in alte parti si locuri, virusul pare ca a molipsit si societatea româneasca, aflata intr-o perpetua inertie morala si etica. Alterarea e vizibila, dar ea era previzibila. Exceptiile noastre stradale si homosexuale confirma cumplita butaforie legislativa care a dominat si inca mai domina fragila intemeiere statala de la gurile Dunarii. Politizarea cu orice pret a diferentelor e o sabie cu doua taisuri: diferentele nu exista; ele sunt pura superstitie pusa la lucru in slujba unor indivizi si organizatii care trebuie sa justifice – intr-un fel sau altul – modul in care s-au cheltuit unele fonduri europene. De curând, un apropiat mi-a marturisit ca orarul sanatatii mintale a unei democratii e dat de starea minoritatilor, inclusiv cele sexuale. Nimic mai gresit. Premisa de la care pornea respectivul locutor era urmatoarea: daca cei putini traiesc bine, inseamna ca si cei multi o fac. O premisa eronata si facila. Termometrul care masoara temperatura prosperitatii materiale si spirituale a unei societati nu e dat de calitatea sau cantitatea minoritatilor, ci de egalitatea procedurala in fata legii. Altminteri, ne gasim in fata unei mistificari grosolane. Si a unui ritm de fermentare si maturare sociala dictat de femeile cu mustata si par pe picioare.
Lucian BOGDANEL