Inspectorii bacauani de munca pornesc in aceasta dimineata intr-o campanie nationala de control la firmele de confectii (textile, pielarie, incaltaminte). Sub deviza «Vrei o pensie sigura? Lucreaza cu contract de munca!», actiunea din perioada 28-30 mai vizeaza respectarea legislatiei muncii in cele câteva zeci de fabrici de profil din judet. „Se va urmari identificarea cazurilor de munca la negru si modul de aplicare a normelor privind relatiile de munca si protectia muncii. Potrivit directivei primite de la minister, s-a ales acest sector din cauza incidentei inca ridicate a cazurilor de munca fara forme legale de angajare, asa cum indica rezultatele campaniei similare de anul trecut”, a declarat Haralambie Irimescu, seful Inspectoratului Teritorial de Munca.
Alin LEANCA