Veronica are doar 26 de ani. 26 de ani, de chin, umilinta si suferinta, cat pentru o viata intreaga. Renegata de familie, ea si-a gasit refugiul in centrul maternal. Avea doar 18 ani, cand tatal ei a vandut-o pe doua sticle de votca si 50.000 de lei. Dupa ce i-a murit mama, viata ei s-a sfarsit.
Viata cu V de la Veronica
Acum, cu doi copii in brate, Veronica isi ineaca lacrimile si se lasa in „voia Domnului”. Pentru ea, viata nu mai are sens, dar trebuie sa reziste, de dragul celor care ii spun cu drag „mama”. Cosmarul fetei a inceput la varsta de 18 ani, cand o nepoata de-a mamei, in complicitate cu propriul ei tata, a vandut-o pe doua sticle de votca si 50.000 de lei.
„Am fost mintita din prima clipa, povesteste cu glas scazut Veronica. M-a rugat s-o ajut cu niste bagaje, iar cand am intrat in casa mi-a dat un pahar de suc. De atunci nu am mai stiut nimic de mine. M-am trezit intr-o casa straina, legata de pat, dezbracata.
Ma durea ingrozitor burta. In casa era doar un barbat, cumparatorul, si o femeie mai in varsta, mama lui, dupa cum am aflat ulterior. Intr-o clipa de neatentie a celor doi, am reusit s-o sun pe mama.
A venit direct cu Politia. Era vara anului 1998. Barbatul a fost inchis pentru viol, dar eu am dat nastere unui baietel”…
Fratii ei refuza sa o ajute
Doi ani mai tarziu mama ii moare. Dupa ce a cazut la pat si a fost ingrijita permanent de fata, femeia se stinge din viata, iar Veronica ramane singura pe lume. „Tata si-a gasit imediat alta femeie, spune Veronica cu regrete in glas.
A intrat cu ea in casa, iar eu nu am mai avut loc. Ceilalti frati, trei la numar, ca unul a murit in bratele mele la 16 ani ca era bolnav, au fugit in Italia”.
De atunci nu mai stie nimic de ei. O suna din cand in cand, doar ca sa o jigneasca si sa rada de ea, dupa cum ne-a marturisit Veronica.
„Mi-am incercat si eu norocul in Italia, am crezut ca o sa ma ajute vreunul din ei, dar in trei luni m-am intors acasa cu bani de imprumut de la un prieten, continua fata istoria unei vieti de cosmar – a propriei vieti. Nu te baga nimeni in seama, daca nu ai bani, iar fratii mei nici nu au vrut sa auda de mine, chiar daca ei isi facusera deja un rost acolo.
Baiatul il lasasem acasa, iar cand m-am intors, l-am gasit la o vecina, iar apartamentul parintilor mei, vandut. Nici pana in ziua de azi nu stiu cine a semnat in locul meu. Iar eu fara bani, nu am avut putere sa ma lupt cu nimeni”.
Tatal celui de-al doilea copil a parasit-o si a fugit din tara
Abia atunci si-a dat seama ca a ramas singura pe lume, cu un copil in brate. De tatal ei nu mai stie nimic, de frati nici atat. A ajuns pe drumuri, a dormit pe unde a apucat, prin scarile de bloc, uscatoare si chiar pe bancile din parc.
Asa a gasit-o o bunica – pe o banca in Piata Sud, si de mila, a luat-o la ea. Cu o urma de speranta in suflet, Veronica a incercat sa-si revina si sa-si intemeieze o familie. A dat crezare spuselor unui necunoscut, care i-a promis ca o s-o ajute, insa „m-am nenorocit si mai tare, spune. S-a folosit de mine, apoi m-a abandonat si a fugit peste granita.
Asta dupa ce a aflat ca vom avea un copil impreuna. M-a lasat ca pe un caine si a plecat. Fara sa-i pese de ce se va intampla cu noi”.
Din nou pe drumuri
A doua oara, Veronica se vede din nou pe drumuri. Recunoaste ca de atunci ii este din ce in ce mai greu. „Eram insarcinata, in brate aveam un alt copil, care plangea de foame. Nu aveam unde sa merg, incotro s-o iau, unde sa ma adapostesc”.
Afara era frig, viscolul ii usca gatul, ii ingheta corpul. A crezut ca o sa moara, ca asa va cunoaste sfarsitul. Dormea prin scarile de bloc, iar pe baiat il punea pe gemantan, sa nu raceasca. Asa a ajuns sa cerseasca.
Nu-si dorea decat un adapost si sa poata munci pentru a-si creste copiii. In acea perioada de disperare, a aflat de centrul maternal, de la o fata care a gasit-o zgribulita in scara unui bloc.
„Cat a trait mama, a fost bine…”
Asa a ajuns la Centrul Maternal al Directiei de Asistenta Sociala. Era in luna februarie 2006. Aici a dat nastere si celui de al doilea copil, o fetita care acum abia a implinit o luna. Situatia ei este mai mult decat disperata: cu doar patru clase, fara nicio calificare, fara niciun loc de munca. „Cat a trait mama a fost bine, mai spune Veronica, cu privirea pironita undeva in podea. M-a ajutat cu baiatul, am putut astfel sa si lucrez.
Dar de acum pentru mine totul s-a sfarsit. Ma las in voia lui Dumnezeu. Numai el ma mai poate ajuta”.
La sfarsitul lunii august ii expira contractul la centrul maternal. Nu poate sa stea acolo mai mult de sase luni…
Roxana NEAGU
opinia noastra este ca Veronica ar trebui ajutata de stat si de justitie,dar traind in Romania are prea putine sanse.Ar trebui cineva sa o ajute sa afle cum s-a vandut casa fara semnatura ei si fara ca ea sa stie.Unde este dreptatea din ziua de azi,in Romania?
Ce lume, toti au profitat de ea, Dumnezeu sa o ajute!
Dar acest comentariu este din 2006, stiti ceva despre ea?