Inventatorul bacauan Nicolae Constantinescu, care a venit cu mai multe solutii pentru realizarea unor materiale din fosfogips, dar si cu alte proiecte pe mediu, care pot fi luate in considerare, dezbatere si aplicare pentru problemele de mediu din Bacau este revoltat pe lipsa de reactie a reprezentantilor Primariei Bacau respectiv a primarului Romeo Stavarache. „Am depus doua adrese, inregistrate la registratura de la Primaria Bacau. Mi s-a promis darea in folosinta a trei mii de metri patrati, in regim public -privat, pentru realizarea unei hale de productie lânga „muntele de fosfogips” de la Amurco. Primarul Romeo Stavarache, care mi-a fost coleg la Aerostar nu se tine de cuvânt si nici colegul lui liberal Constantin Scripat. Sunt dezamagit si revoltat din cauza acestei situatii. Conform legii, in 30 de zile maxim trebuia sa primesc raspuns la adresele mele, indiferent daca raspunsul ar fi fost negativ. Modul in care a inteles sa faca administratie Romeo Stavarache este neprofesionist si nelegal”, a mai spus Nicolae Constantinescu. Propunerile bacauanului Nicolae Constantinescu au dus in ultimii ani la dezbateri publice cu larga audienta. Primarul Stavarache a promis in prima instanta un sprijin pentru ele, dupa care, ulterior s-a aratat dezinteresat de problemele de mediu ale orasului Bacau, unul din cele mai poluate orase din tara. „Nu stiu daca va mai fi cineva care sa-l aleaga pe acest Romeo Stavarache. Nu se tine de cuvânt si nu-l intereseaza sanatatea bacauanilor, decât propriul interes”, a mai spus Nicolae Constantinescu. Mircea MERTICARIU