Peste 130 de bacauani diganosticati cu hepatita cronica (marea majoritate cu tipul C) sunt inscrisi in acest moment pe „lista de prioritizare” pentru tratament gratuit cu interferon de la Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate (CJAS). „Avem in tratament 167 asemenea pacienti. Pentru opt persoane, acesta a fost sistat deoarece organismul nu raspundea favorabil. Luna trecuta, in urma primirii aprobarilor de la Casa Nationala, s-a initiat tratamentul pentru 21 de cazuri”, a declarat medicul Mihai Ichim, purtatorul de cuvânt al institutiei. Potrivit spuselor sale, criteriile de acordare a tratamentului gratuit cu interferon (pentru hepatita cronica B, C si D) sunt prioritar medicale si s-au stabilit la nivel national. „Acestea sunt: probe biologice, vârsta pâna la 65 de ani (dupa 65 de ani medicamentul nu mai are efectul scontat), vechimea dosarului, daca este vorba de boala profesionala (de la un loc de munca din sectorul medical)”, a precizat reprezentantul CJAS.
Conform specialistilor, hepatita determina inflamarea ficatului, impiedicându-l sa-si mai indeplineasca functiile. Considerata una dintre cele mai periculoase, hepatita C, descoperita abia in 1989, se transmite prin sânge si poate duce la ciroza. Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca un milioan de români au virusul C. Evolutia infectiei depinde mult de vârsta persoanei, de consumul de alcool, apartenenta sexuala (barbatii sunt mai predispusi) sau prezenta in organism a altor afectiuni. Boala este greu de detectat fara investigatii amanuntite, simptomele fiind mici sau chiar inexistente. Nu exista vaccin pentru hepatita C. O singura doza de interferon, fara compensare, costa la noi peste 100 de euro. In ciuda regimului special al acestui medicament, el poate fi procurat (cel putin asta indica anumite anunturi aparute pe internet) si de pe piata neagra.
Alin LEANCA
de ce trebuie sa astept pentru interferon
am un an si doua luni de cind astept tratamentul cu interferon cit trebuie sa mai astept nu am decit 32 de ani