„Atentie la alimentele perisabile!” Acesta este mesajul catre populatie al inspectorilor Oficiului Judetean de Protectia Consumatorilor (OJPC) Bacau, unitate implicata pe parcursul intregii veri intr-o campanie nationala de control in aceasta directie.
„Actiunea vizeaza protejarea consumatorilor impotriva riscului de a cumpara si consuma produse alimentare posibil periculoase ca urmare a depozitarii necorespunzatoare, in conditiile climatice actuale. Urmarim unitatile de alimentatie publica tip fast-food, restaurant, pizzerie sau terasa, alimentatia publica din incinta piscinelor, strandurilor, parcurilor de distractie sau a altor zone de agrement (si respectarea drepturilor consumatorilor in asemenea locatii), dar si magazinele alimentare”, a explicat seful OJPC Mirel Miclaus.
Reprezentantii Protectiei Consumatorilor au formulat si o serie de recomandari privind utilizarea de catre bacauani a unitatilor vizate. Astfel, cumparatorii din magazine sunt sfatuiti sa fie atenti la data expirarii produselor, respectarea de catre comercianti a temperaturii la care trebuie depozitate acestea, magazinul sa fie autorizat, alimentele sa nu fie decongelate si apoi recongelate daca instructiunile producatorului interzic acest lucru. In cazul unitatilor de alimentatie publica, se recomanda atentie la starea de curatenie si afisarea de catre unitate a cantitatilor de produs. Pentru piscine, stranduri sau alte spatii publice de baie, se recomanda atentie la afisarea la loc vizibil a regulamentului privind igiena la folosirea bazinelor, existenta unui registru de evidenta a calitatii apei, starea de curatenie.
Alin LEANCA