PSD vs PNL

Localele au trecut. Campania pentru alegerile generale a inceput deja. Misterele ei: stabilirea la timp a colegiilor uninominale si punerea de acord a Executivului si partidelor politice asupra datei exacte când alegerile vor avea loc.

Generalele vin si cu certitudini. Indiferent de modul in care vor fi creionate, la cele mai bune colegii uninominale se vor “abona” fruntasii partidelor politice. Nu intâmplator. Pentru a-si asigura un loc in viitorul parlament, acestia vor trebui sa opteze pentru un demers sigur: depunerea candidaturii intr-un colegiu uninominal socotit “punct tare” in interiorul respectivei organizatii judetene. Drept studiu de caz relevanta apare relatia Vasile Blaga – Liviu Negoita. Fostul candidat la primaria capitalei, infrânt de medicul Oprescu, va opta pentru o candidatura intr-un colegiu uninominal sigur: sectorul 3 al Bucurestilor, câstigat de Negoita inca din primul tur. Raportul candidat – primar joaca, din acest punct de vedere, un rol hotarâtor, aproape fundamental in economia jocului electoral din toamna.

Control politic prin primari

In urma localelor, social-democratii au câstigat 36 de primarii. PSD ramâne in pole position dupa examenul localelor. Un minus de prim plan e constituit de pierderea unor fiefuri traditionale precum Tg. Ocna sau Moinesti. De asemenea, social-democratii au o pozitie subreda si la nivelul municipiului Bacau, acolo unde PNL a obtinut un scor istoric pe 1 iunie. Mizând pe electoratul rural, candidatii partidului vor duce campanii in acest mediu favorabil si puternic atasat politicilor sociale. Cu atât mai importanta va deveni pozitia presedintelui CJ Bacau, Dragos Benea. Mobilizarea politica a aparatului edilitar constituit din cei 36 de primari si imaginea câstigata de Benea in urma votului uninominal pentru sefia CJ, fac din presedintele consiliului judetean un atu politic al PSD.

Liberalii s-au urbanizat

Rezultatul obtinut la locale a facut din PNL un partid cu electorat orasenesc. Scorul obtinut de Ionel Palar, candidat la presedintia CJ, se explica in acest fel. Controlând detasat Bacaul si Moinestiul, plus alte 24 de primarii, liberalii par a sta confortabil in perspectiva alegerilor generale. Un minus ar putea fi reprezentat chiar de Romeo Stavarache si de angrenarea sa electorala in pozitia de conducator al campaniei liberale pe Moldova.

PDL trece prin restructurari

Chiar daca s-a ales in urma alegerilor locale cu 25 de primari, PDL trece printr-o perioada de schimbare de stafeta la conducerea organizatiei judetene Bacau. Avatarurile partidului portocaliu nu se vor opri aici, intrucât fostul presedinte, Vasile Nistor, nu pare dispus sa paraseasca barca cu una, cu doua. Surse din interiorul PDL Bacau au lasat de inteles ca Nistor isi doreste sa candideze in cel mai bun colegiu uninominal de care va dispune partidul, tulburând apele interimarului Olaru. Un plus pedelist e constituit de o troica de localitati cu peste 10.000 de locuitori, controlate de primari PDL: Dofteana, Nicolae Balcescu si Tg, Ocna. Ramâne de vazut daca trasarea colegiilor uninominale va evidentia acest bazin electoral portocaliu. De la distanta, confruntarea generalelor anunta un duel asteptat intre Dragos Benea si Romeo Stavarache, politicienii cu cea mai puternica legitimare electorala din Bacau. De modul in care cei doi isi vor struni aparatul de partid va depinde si scorul electoral al celor doua formatiuni politice, PSD respectiv PNL. Lucian BOGDANEL

Comentarii

  1. TOT IN SLAVI CU MARELE BENEA ,ACEST COPIL OBRAZNIC DAR NEVINOVAT IN ALE ADMINISTRATIEI[DESI FACE ADMINISTRATIE DE LA GRADINITA].

Adauga un comentariu

*