Românii nu mai au voie să care bagajele altora în UE

Microbuzele şi autocarele de persoane nu mai pot transporta colete pentru românii din afara graniţelor. Măsura a fost luată de Autoritatea Naţională a Vămilor şi este motivată de necesitatea fluidizării traficului la frontieră.

Totodată, bagajele cetăţenilor români care călătoresc spre ţările membre ale Uniunii Europene sunt scutite de plata taxelor vamale dacă valorează cel mult 175 euro.

Beneficiază de scutire doar lucrurile personale şi cadourile. Transportul bagajelor de către autocare sau microbuze de persoane înseamnă, în fapt, prestarea de servicii de coletărie neautorizate-se afirmă într-un comunicat al Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Prin urmare,Vama poate refuza intrarea pe teritoriul UE atât a călătorilor, cât şi a vehiculelor care transportă bagaje pentru alte persoane.

Astfel de colete trebuie transportate pe cale poştală sau de către o companie de transporturi- se precizează în documentul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Adauga un comentariu

*