Leptospiroza a atacat din nou Bacaul

Doua persoane au fost internate in sectia de Boli Infectioase Adulti a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau cu suspiciunie de leptospiroza.

„Sunt doi pacienti din Bacau, pescari, care s-au prezentat la spital cu simptomele specifice leptospirozei, ne-a explicat dr. Marin Bustuc, directorul adjunct al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Bacau.

Se pare ca acestia nu au folosit echipament de protectie si au intrat in apa sa pescuiasca, fara a tine cont ca apa poate fi contaminata”.

Leptospiroza este o boala infectioasa acuta care se manifesta prin febra, intoxicatie, cefalee, dureri musculare, mai ales la gambe, afectarea rinichilor,a ficatului, sistemului nervos si cardiovascular.

Agentii patogeni sunt leptospirele – microorganisme sub forma de spirala, foarte rezistente la temperaturi joase si sensibile la temperaturi inalte. Sursa de infectie o constituie sobolanii si alte rozatoare. Contaminarea se poate produce direct prin contactul cu pielea, dar si prin mucoasele nazale sau oculare.

Oamenii se pot imbolnavi de leptospiroza in timpul scaldatului in iazuri infectate, in timpul lucrarilor agricole pe terenuri umede, in subsolurile inundate etc. Perioada de incubatie a bolii este de 2-20 zile.

Ea incepe brusc prin simptomatologie, apoi apar tulburari hemoragice sub forma de hemoragii nazale, gastrointestinale si icter.

„Leptospiroza poate evolua in forme usoare sau grave, insa netratata la timp poate duce la deces”, mai adauga dr. Bustuc.

De aceea, medicii specialisti recomanda evitarea scaldatului in lacuri statute (chiar si apa de la Insula de Agrement poate fi periculoasa – avertizeaza ASP!), evitarea contactului cu bolnavii deja diagnosticati, folosirea de manusi si cizme de cauciuc acolo unde se lucreaza in mediu umed, respectarea normelor de igiena – spalatul pe mâini cu sapun, consum de apa fiarta si racita sau imbuteliata, pastrarea igienei personale si evitarea automedicatiei in situatia aparitiei unor simptome.

Roxana NEAGU

Adauga un comentariu

*